Aproape 6.900 de autovehicule mai vechi de zece ani au fost casate după trei săptămâni de la demararea ediţiei din 2011 a Programului Rabla, se arată în datele transmise, ieri, de către Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Potrivit sursei citate, de la data începerii Programului şi până în prezent ...
Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a declarat, ieri, în cadrul unui forum, că va lansa, până la sfârşitul acestui an, un studiu pentru a vedea cât trebuie să cheltuiască România pentru a respecta normele europene privind reducerea cu 20% a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) până în ...
Programul Rabla 2011, de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, a demarat, ieri, pentru persoanele fizice, urmând ca, din 21 martie, să fie disponibil şi pentru persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale. Astfel, persoanele fizice care deţin ...
Taxa de primă înmatriculare nu contravine niciunei reglementări a UE, a declarat, ieri, ministrul Mediului, Laszlo Borbely. Ministrul Borbely a afirmat, într-o conferinţă de presă, că este necesară \'\'sancţionarea\'\' celor care poluează mai mult aducând în ţară maşini vechi, second-hand, numărul ...
Programul Rabla 2011 va demara în jur de 20 martie, până atunci fiind făcuţi paşi tehnici pentru a-l pune în funcţiune, a declarat, ieri, ministrul Mediului, Laszlo Borbely. \"Saptămâna viitoare va fi tipărit în Monitorul Oficial bugetul Fondului de Mediu şi va fi publicat şi ghidul progamului. Urmează ...
„Vând Dodge Viper, motor de 8.300 cmc, 600 cai putere, 50.000 lei”. Aşa sună un anunţ de pe o bursă auto online. Evident, maşina nu este înmatriculată, această operaţiune revenindu-i „norocosului” cumpărător. Pentru cine a uitat deja, să reamintim faptul că taxa de poluare s-a ...
Programul Rabla se află pe ultima sută de metri, ceea ce face ca voucherele să se vândă acum şi la jumătate din preţul la care se vindeau acum un an. Pe piaţă mai sunt în acest moment doar câteva mii de vouchere, iar cum acestea vor expira pe 31 ianuarie, când se încheie programul, de frică să nu ...
Instituţiile publice se vor putea înscrie, începând de anul viitor, în Programul Rabla dedicat înnoirii parcului auto naţional, ca urmarea a aprobării unei ordonanţe de urgenţă privind unele măsuri financiar-bugetare, anunţă reprezentanţii Ministerului Mediului. Pentru a putea accesa Programul Rabla ...
Programul Rabla de anul acesta nu va fi prelungit şi după 31 ianuarie 2011, astfel că persoanele care încă au vouchere trebuie să se grăbească se le valorifice, a declarat, ieri, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. \"Dacă nu le vor valorifica până la 31 ianuarie, le vor pierde\", a subliniat ...
Vânzările de autoturisme vor creşte în 2011 la 115.000 de unităţi, de la aproximativ 100.000 de maşini la cât va ajunge piaţa la sfârşitul acestui an, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), Brent Valmar. \"Autorităţile ne-au asigurat că în 2011 ...
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, ieri, că intenţionează ca prin Programul Rabla 2011 să poată fi acordate câte patru tichete în loc de trei, de câte 3.000 de lei, pentru casarea maşinilor vechi, şi câte trei tichete în loc de unul, de câte 17.000 lei, pentru tractoare. \"Numărul de tichete ...
Pentru că de la 1 ianuarie persoanele care vor să achiziţioneze un autovehicul vor plăti taxă de primă înmatriculare indiferent de cât de mult sau puţin poluează acesta, constănţenii se înghesuie să-şi înmatriculeze maşinile până la această dată. Prin urmare, lucrătorii Serviciului Public ...
Conform deciziei Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP) publicată în Monitorul Oficial, tichetele valorice din cadrul Programului \"Rabla\", a căror valabilitate expira ieri, vor putea fi folosite până la data de 31 ianuarie 2011. Iar ultima cerere de decontare a tichetelor din cadrul programului poate fi ...
Prin Programul Rabla au fost casate 183.625 de autoturisme şi au fost achiziţionate 56.229 autoturisme noi, din care 24.095 sunt de produse în România, până la 18 noiembrie, potrivit unui comunicat de ieri al Ministerului Mediului şi Pădurilor. \"Pentru achiziţionarea celor 56.229 de autoturisme noi au fost ...
Ministerul Mediului a decis ca valabilitatea voucherelor emise în programul \"Rabla 2010\" să fie prelungită până la 31 ianuarie 2011, având în vedere că iniţial ele ar fi devenit nule la 23 noiembrie iar în piaţă există în prezent aproape 31.000 care nu au fost valorificate. \"În 23 noiembrie expiră ...
Reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP) caută, împreună cu cei de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), o formulă de îmbunătăţire a programului “Rabla”, care să se aplice în 2011, una dintre variante fiind şi creşterea numărului de vouchere pe care o persoană le ...