Programul Zilei Marinei Române, cea mai frumoasă sărbătoare a Constanţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Programul Zilei Marinei Române, cea mai frumoasă sărbătoare a Constanţei

Social 14 August 2018 / 14:02 2933 accesări

Cea mai frumoasă şi spectaculoasă sărbătoare a Constanţei, care adună în fiecare an zeci de mii de spectatori, are loc miercuri, 15 august, la Constanța. Activitățile organizate de Statul Major al Forțelor Navale se vor derula, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, pe parcursul întregii zile, începând cu ora 09.55 până târziu în noapte.

După un scurt ceremonial militar de întâmpinare a persoanelor oficiale, la ora 10.00, în acordurile Imnului Național, se va ridica Drapelul Național la catargul de pe esplanada Comandamentului Flotei, iar la bordul navelor militare vor fi ridicate Pavilionul, Geacul și Marele Pavoaz. Concomitent, vor fi trase 21 salve de tun, tradiție care este păstrată încă din secolul al XIV-lea, de când au început să fie utilizate tunurile la bordul navelor militare.

Mesajul de bun-venit va fi adresat de către viceamiralul Alexandru Mîrșu, șeful Statului Major al Forțelor Navale, urmând ca Drapelul de Luptă al structurii centrale de conducere a Marinei Militare Române să fie decorat cu Ordinul „Virtutea Maritimă” cu însemn de pace, în grad de „Ofițer”.

După alocuțiunile persoanelor oficiale, va avea loc un scurt serviciu religios, iar, pe mare, va fi depusă o ancoră de flori, în memoria eroilor marinari. Zeul Neptun va veni din larg și va da startul spectacolului naval. În deschidere, drapelele României, NATO și cel al Uniunii Europene vor fi purtate de ambarcațiuni rapide, dar și de un elicopter Puma Naval.

Cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii, Nava-Școală „Mircea”, și cadeții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” vor saluta publicul de pe faleză împreună cu velierul italian „Palinuro” și cu cadeții acestuia, veniți special pentru acest eveniment, iar „Vânjosul”, „Voinicul” și „Vârtosul”, cele mai noi remorchere multifuncționale ale marinarilor, vor încânta publicul, prin manevre navale.

Spectacolul va continua cu inserția aeriană a scafandrilor de incursiune, care vor fi lansați de la bordul unui elicopter, urmată de o secvență de luptă împotriva aviației inamice, executată de toate navele din dispozitivul de pe mare.

Peste câteva minute, scenariul va continua cu o procedură standard de căutare și de atac a unui submarin inamic, realizată de două elicoptere Puma Naval, un avion de cercetare P 8 Poseidon (SUA), corveta „Contraamiral Eustațiu Sebastian” și de trei ambarcațiuni rapide. După descoperirea submarinului inamic, acesta va fi atacat din aer și de pe mare. Un elicopter Puma Naval va lansa asupra acestuia o torpilă ușoară „Sting Ray”, iar corveta îl va ataca cu torpile, bombe antisubmarin și bombe reactive.

Va urma respingerea unui desant maritim, în zona țărmului. Fictiv, inamicul va fi reprezentat de către infanteriștii marini, care se vor deplasa cu zece ambarcațiuni rapide, pentru a ataca o clădire de pe mal, iar monitorul fluvial „Ion C. Brătianu”, vedeta blindată „Rovine”, două avioane de luptă F-16, două elicoptere Puma și trei tunuri de 100 mm vor respinge atacul.

Marinarii nu vor aștepta să se liniștească apele, pentru că vor trece la următorul moment, ce va consta în combaterea migrației ilegale pe mare, realizată de nave și ambarcațiuni ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Agenției Române de Salvare a Vieții pe Mare, după care este programată o secvență de contracarare a acțiunilor asimetrice pe mare. Aceasta va fi executată de către scafandrii de luptă. Trei ambarcațiuni rapide vor deschide foc asupra unei ambarcațiuni inamice, pentru a o anihila. Scafandrii căzuți în apă, vor fi recuperați, prin procedeul „rig-rope”, de către un elicopter Puma Naval, urmând să salute, din aer, prinși de parâmă, publicul de pe faleză. Fregata „Regele Ferdinand” va defila prin fața tribunei, cu un elicopter Puma Naval care va simula o manevră de apuntare, marcând terminarea exercițiilor demonstrative.

În încheiere, în jurul orei 12.30, toate navele participante vor saluta audiența printr-o paradă navală, iar Garda de Onoare și detașamentele de militari din Forțele Navale Române, împreună cu militari din Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și din Ucraina, care participă în premieră la sărbătorirea Zilei Marinei Române, vor defila pe faleza din fața Comandamentului Flotei.

Manifestările vor continua în Portul Tomis, unde, la ora 13.00, va fi dat startul concursurilor tradiționale marinărești. Ziua se va încheia cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, începând cu ora 20.45, pe faleză, urmat de retragerea cu torțe a marinarilor militari, pe traseul Poarta 1 Port Constanța – Farul Genovez – Parcul Primăriei Municipiului Constanța – Comandamentul Flotei.

Taguri articol


12