CANALIZARE Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a declarat că administraţia locală a finalizat proiectul privind refacerea reţelei de canalizare din Zona Prund, care face parte din cadrul unui proiect amplu privind crearea unor condiţii decente de trai pentru populaţia de etnie romă, proiectul având o finanţare nerambursabilă prin Fondul Român de Dezvoltare Socială. Mariana Mircea a adăugat că lucrările au constat în reabilitarea reţelei de canalizare pe o lungime de un kilometru. „Reţeaua de canalizare din această zonă era foarte veche, nu mai suferise reparaţii şi, treptat, s-a degradat. De aceea se impunea realizarea unui astfel de proiect, care a contribuit la îmbunătăţirea confortului în locuinţe, eliminarea pierderilor de apă şi, implicit, reducerea costurilor”, a spus Mariana Mircea.
PROIECTE SOCIALE Totodată, proiectul integrat de regenerare a zonei Prund a mai însemnat şi amenajarea unui punct medical comunitar la piaţa Columbia şi organizarea unor acţiuni de informare a populaţiei rome din zonă, privind educaţia pentru sănătate. Prima acţiune de informare a fost „Minte sănătoasă într-un corp sănătos”, care a adunat circa 70 de copii şi tineri din zonă. Potrivit primarului, tinerii s-au întrecut într-o competiţie de cros, au primit tricouri şi diplome şi au fost informaţi despre alimentaţia sănătoasă şi sportul, atât de necesare unei vieţi armonioase şi sănătoase. Programul a continuat cu „Şcoala mamelor”, acţiune care a constat într-o caravană din casă în casă şi oferirea de truse medicale conţinând comprese sterile, rivanol, apă oxigenată, medicamente. La acţiune au participat şi cadre medicale, care au stat de vorbă cu membrii comunităţii rome, oferindu-le sfaturi privind serviciile medicale de care pot beneficia. „Creşte un copil sănătos” şi „Săptămâna curăţeniei” au fost alte sesiuni de informare în cadrul cărora le-au fost oferite familiilor periuţe şi paste de dinţi şi diverse materiale pentru întreţinerea curăţeniei în locuinţe. „Proiectul, în ansamblu său, a urmărit educarea romilor din zonă în spiritul unei vieţi sănătoase atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Astfel, în punctul medical, care a fost amenajat în Piaţa Columbia, lucrează doi asistenţi comunitari care oferă servicii medicale primare şi consiliere privind educaţia pentru sănătate. Punctul medical este deschis, zilnic, iar persoanele de etnie romă sunt invitate să solicite sprijin”, a spus Mariana Mircea. Ea a adăugat că de acest amplu proiect au beneficiat aprox. 390 de locuitori ai comunităţii rome, costul proiectului fiind de 107.440 de euro, din care contribuţia comunităţii locale din Cernavodă a fost de 6,81% din valoarea proiectului.