Proiect Casa Verde blocat de constructor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vulturu

Proiect Casa Verde blocat de constructor

Administrație 12 Iulie 2011 / 00:00 643 accesări

FINALIZARE TĂRĂGĂNATĂ A trecut mai bine de jumătate de an de când trebuia recepţionat proiectul de la Vulturu realizat prin programul Casa Verde al Ministerului Mediului, ce viza producerea energiei regenerabile. Însă, din cauza constructorului care s-a crezut mai deştept decât prevede legea, finalizarea proiectului încă este incertă. Cu alte cuvinte, constructorul, în cazul de faţă SC Gaz Service SRL, a considerat că poate construi la un preţ mai mic decât s-a stabilit iniţial prin programul guvernamental. Dar şi-a tăiat singur craca de sub picioare. Primarul comunei, Eugen Berbec, este sceptic că în următoarea perioadă se va semna procesul verbal al lucrărilor şi va putea primi şi a doua tranşă de bani, din cauză că nu a mai primit nicio veste de la constructor. „Proiectul Casa Verde este finalizat încă de la începutul anului în proporţie de 98%, însă tot aştept să văd ce face constructorul care a spus că va construi la un preţ mai mic decât cel prevăzut. Eu nu-i pot da decât suma stabilită în cadrul licitaţiei. Nici mai mult, nici mai puţin”, a declarat Berbec. Din nefericire pentru autorităţile locale sau pentru orice beneficiar care primeşte aviz favorabil pentru diverse proiecte cu bani guvernamentali, fie europeni, a devenit un obicei pentru constructori să subevalueze lucrările iar apoi să fie în situaţia de a nu-şi putea acoperi cheltuielile şi aşteaptă mult şi bine pentru a finaliza proiectul. Partea bună este că sistemele regenerabile montate la două unităţi de învăţământ şi cele două blocuri din comună sunt funcţionale.

BANI GUVERNAMENTALI Valoarea totală a proiectului este de 423.000 lei, din care administraţia locală a primit 30.000 lei în timpul implementării proiectului, diferenţa urmând s-o primească la finalizarea investiţiei. Proiectul de la Vulturu face parte din Programul de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului. Primarul mai spune că principalul scop al proiectului este diminuarea consumului de agent termic, estimând că noile sisteme vor reduce costul facturii la agentul termic cu valori cuprinse între 30% şi 35% faţă de anul trecut.



12