Proiect Comenius la Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiect Comenius la Medgidia

Social 20 Aprilie 2013 / 00:00 588 accesări

În prima jumătate a lunii aprilie, o delegaţie a Şcolii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din Medgidia, formată din şase cadre didactice, a participat la a doua reuniune în cadrul proiectului multilateral Comenius „More trees? Yes, please!” la Baião, în Portugalia. Proiectul, care presupune realizarea unui spectacol muzical ce are ca temă protecţia mediului, reuneşte cadre didactice şi elevi din România (Constanţa), Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Polonia şi Turcia. Obiectivul principal al reuniunii din această lună a fost de a definitiva scenariul şi a stabili rolurile fiecărui partener din cadrul spectacolului „More trees? Yes, please!”, ce va avea loc în Cehia, în iunie 2014. Pe lângă activităţile din calendarul proiectului, care s-au concretizat în participarea la ateliere cu diverse teme, reprezentanţii ţării gazdă au organizat şi o serie de vizite în regiunea Baião.



12