Proiect cultural bilateral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiect cultural bilateral

Justiție 13 Mai 2011 / 00:00 546 accesări

Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa derulează, până pe 15 mai, proiectul bilateral româno - olandez „Tradiţii şi obiceiuri culturale comune”. Proiectul se derulează în parteneriat cu liceul R.S.G. Silngerbos, Levant, din Hardevijk, Olanda. În această săptămână, 20 de elevi însoţiţi de două cadre didactice din Olanda au participat, alături de elevii şi profesorii instituţiei constănţene, la activităţi incluse în proiect. Programul activităţilor a prevăzut şi vizitarea castelelor Peleş şi Bran, iar sâmbătă, elevii din cele două licee, însoţiţi de cadre didactice, vor merge în Delta Dunării. În luna septembrie a anului şcolar viitor, elevii Colegiului, însoţiţi de trei cadre didactice vor merge în Hardevijk, Olanda. Activităţile cuprinse în program includ şi vizitarea unor importante puncte turistice din oraşele Amsterdam şi Rotterdam.



12