Proiect de dezvoltare la Poiana

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ovidiu

Proiect de dezvoltare la Poiana

Administrație 18 Iulie 2011 / 00:00 1175 accesări

Primăria oraşului Ovidiu doreşte dezvoltarea satului Poiana prin încurajarea construcţiei de case de către familiile tinere. „Suntem foarte aproape să finalizăm tot ceea ce înseamnă documentaţie pentru noul cartier de la Poiana şi să oferim tinerilor locuri de casă. Pregătim 900 de loturi a câte 250 de metri pătraţi fiecare, care vor fi date tinerilor cu titlu gratuit pentru a-şi putea face o casă. Avem, de asemenea, şi terenuri care vor fi scoase la licitaţie, urmând ca toţi banii pe care îi obţinem să îi investim în infrastructura noului cartier de la Poiana”, a declarat primarul oraşului Ovidiu, Dumitru Bocai. El a precizat că proiectul de la Poiana se alătură celorlalte proiecte demarate de primărie, sperând că astfel vor fi rezolvate problemele în ceea ce priveşte spaţiul locativ al oraşului. Unul dintre acestea este cel de reabilitare a străzilor. „Angajaţii Primăriei au făcut o vizită pe toate străzile din oraş, pentru a vedea unde este nevoie să remediem eventualele probleme. După am făcut inventarul problemelor am făcut un grafic al lucrărilor, astfel încât să nu încurcăm locuitorii”, a declarat primarul oraşului Ovidiu, Dumitru Bocai. El a precizat că lucrările sunt făcute cu bani din propriul buget. „Suma nu este foarte mare, aşa că am găsit resursele financiare necesare pentru a acoperi costurile acestor lucrări. Sper ca în cel mai scurt timp să putem demara şi lucrările de asfaltare a străzilor cuprinse fie în programul Zonei Metropolitane Constanţa, fie în programul Ministerului Dezvoltării”, a spus Bocai.

Taguri articol


12