Mai mulţi parlamentari PNL au depus la Camera Deputaţilor o lege prin care activitatea de prevenţie în Sănătate să devină obligatorie prin programe cu finanţare bugetară aprobată de Parlament, dar şi înfiinţarea unei instituţii numită Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate. Actul normativ prevede urmărirea şi raportarea periodică a programelor de prevenţie, proiectul de lege stabilind şi înfiinţarea şi organizarea unei instituţii responsabile de această activitate - Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate. Propunerea legislativă are în vedere introducerea unui Program naţional de prevenţie cu actualizare anuală şi stabileşte o limită bugetară minimă alocată activităţii de prevenţie din România - minim 10% din sumele publice alocate sistemului naţional de sănătate (MS şi CNAS). Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă introduce “obligativitatea susţinerii prin bugetul de stat a întregului program naţional de prevenţie, precum şi adoptarea anuală a programului concomitent cu alocarea sumelor necesare prin legea bugetului. Pentru a îmbunătăţi starea de sănătate şi de utilizare a fondurilor publice este obligatoriu ca autorităţile guvernamentale să organizeze şi desfăşoare o activitate îndelungată în domeniul prevenţiei şi de aceea numai prin lege se creează mecanismele de realizare a obiectevelor propuse”. “Proiectul de lege are ca scop aducerea în atenţia opiniei publice a necesităţii prevenţiei în sănătate şi obligarea statului de a-şi asuma această activitate, dar şi informarea cetăţenilor şi implicarea acestora în responsabilitatea comună pentru starea de sănătate”, se arată într-un comunicat semnat de deputaţii PNL Eugen Nicolăescu şi Lucia Varga.