Proiect de lege restant din... 2000

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Senat

Proiect de lege restant din... 2000

Politică 20 Martie 2010 / 00:00 362 accesări

77 de proiecte de lege şi iniţiative legislative sunt înscrise pe ordinea de zi a Senatului, dintre care cea mai veche îl reprezintă un proiect de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă privind S.C. Petromidia - S.A. Constanţa, înregistrat pentru dezbatere la această Cameră încă din 2000. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 248/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 64/1998 privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare în scopul privatizării Societăţii Comerciale Petromidia - S.A. Constanţa a fost elaborat de Guvern şi poartă semnătura lui Mugur Isărescu, în calitate de prim-ministru. Ultimul document întocmit de Senat referitor la aceste proiect de act normativ este un raport suplimentar redactat în 13 decembrie 2001. Comisia propune plenului să adopte proiectul cu amendamentul că Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului va informa anual Parlamentul asupra modului de respectare a obligaţiilor asumate prin contractul de vânzare - cumpărare al Societăţii Comerciale Petromidia - S.A. Constanţa. Din cele 77 de proiecte de lege şi iniţiative legislative aflate \"în dezbatere\" la Senat, patru datează din 2004, două din 2005, două din 2007, trei din 2008, 63 din 2009 şi două din 2010. Doar din 2004 aşteaptă să fie dezbătut de plen proiectul de lege privind exercitarea profesiunii de kinetoterapeut, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Kinetoterapeuţilor din România, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea articolului 170 din Legea învăţământului 84/1995, propunerea legislativă privind Legea cadru a autonomiei personale a comunităţilor naţionale şi propunerea legislativă privind Statutul autonomiei personale a comunităţii maghiare din România.

Taguri articol


12