Autorii de violențe vor avea parte de pedepse mai mari, parlamentarii depunând două proiecte de lege în Parlament, unul care care prevede majorarea pedepselor, iar altul eliminarea posibilității ca agresorul să se împace cu victima, ceea ce duce în prezent la înlăturarea ...
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a depus luni, la Parlament, un proiect de lege privind eliminarea a 102 taxe nefiscale de la 1 ianuarie 2017. Între taxele care ar urma să fie eliminate se află timbrul de mediu pentru autovehicule, taxe la Registrul Comerțului, taxe consulare și de cetățenie, taxe ...
Proiectul de act normativ care va permite evacuarea în cazul unor situații de dezastru va fi adoptat înainte de terminarea mandatului acestui Guvern, a anunțat luni vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. "Lucrăm împreună cu ...
Un proiect de lege care urmează să fie depus la Parlament prevede acordarea de noi stimulente financiare femeilor care nasc, dar şi celor care adoptă copii. Alocaţia ar ajunge la 500 de lei pe lună, în cazul în care familia nu are un venit mai mare de 25.000 de lei pe an. Indemnizaţia ar urma să se ...
Un cetăţean ales în chip de senator, pe numele său Cristian Bodea, a depus marți o inițiativă legislativă. Ideea nu este, în mod evident, rea, însă de la a propune idei fără sustenabilitate şi până la a le găsi şi rezolvarea este cale lungă. Fostul penelist este, probabil ...
Președintele Klaus Iohannis a precizat marți că Guvernul lucrează la un proiect de lege privind securitatea cibernetică, urmând ca acesta să fie finalizat până la sfârșitul acestui an, dar să intre în dezbaterea viitorului Parlament. ”Este foarte probabil ca această lege să ...
Ce bine e în an electoral! Aleșii neamului nu mai știu ce să facă pentru a intra în grațiile românilor care dețin puterea votului. De regulă, în preajma alegerilor, cei care cer voturile românilor vin cu tot felul de proiecte, care mai de care mai pompoase. Acum, cu numai trei luni ...
În urmă cu o săptămână, intrase în atenția publicului un proiect potrivit căruia oamenii care nu îndepliniseră stagiul de cotizare pentru a putea primi pensie puteau să își cumpere, practic, vechimea în muncă. La momentul respectiv, proiectul se afla pe masa deputaților ...
Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege prin care se reglementează statutul personalului din serviciile de ambulanţă, aceştia beneficiind de pensii speciale de 80% din media salariilor brute, inclusiv sporuri din ultimele 12 luni. Pensia reprezintă 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor ...
Câți nu s-or fi lovit, oare, de situația în care ar fi vrut să iasă la pensie, dar nu au avut vechimea necesară în muncă? Suntem convinși că mulți au trecut prin asta, mai ales atunci când vorbim despre femei care au fost casnice o bună perioadă din viața lor, persoane care au ...
Instanţa va putea dispune măsuri de control a respectării ordinului de restricţie în cazurile de violenţă domestică, cum ar fi obligarea agresorului să se prezinte la poliţie periodic şi să fie supus testării psihologice, au decis senatorii pe 5 septembrie. Proiectul de lege privind prevenirea şi ...
Exodul masiv al tinerilor medici din România către destinații unde câștigă infinit mai bine decât în țară pune serioase probleme sistemului nostru medical care se confruntă cu o criză majoră de specialiști. Pentru a stopa acest fenomen, parlamentarii se gândesc să-i ”lege ...
Guvernul a adoptat în ședința de miercuri un proiect de lege prin care sunt redefinite responsabilităţile unor structuri centrale militare, între care Statul Major al Apărării, dar şi ale Casei de Pensii a Ministerului Apărării şi direcţiei de prevenire şi investigare a corupţiei şi ...
Proiectul de lege privind confiscarea extinsă, aflat în dezbatere publică, reprezintă transpunerea unei directive europene în legislația românească, a afirmat luni ministrul Justiției, Raluca Prună. "Proiectul pe care l-am pus în consultare publică la sfârșitul ...
Cadrele didactice ar putea ieși la pensie cu 3 ani mai devreme, dacă un proiect de lege inițiat de un grup de senatori PSD va fi aprobat. Motivația inițiatorilor este că unii dascăli nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerințelor de eficiență ale sistemului de ...
Cadrele didactice ar putea ieși la pensie cu 3 ani mai devreme, la cerere, prevede un proiect de lege, deoarece există dascăli care "nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerințelor de eficiență ale sistemului de învățământ actual într-o ...