Administraţia locală din comuna Lipniţa a primit din partea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) suma de trei miliarde de lei pentru demararea lucrărilor de pietruire şi asfaltare a drumului comunal (DC 41). Potrivit afirmaţiilor primarului comunei Lipniţa, Florin Georgel Onescu, valoarea totală a proiectului este de 30 de miliarde de lei, bani care ar ajunge pentru pietruirea şi asfaltarea a şapte km de drum. “Pentru că este vorba despre un drum de pămînt, cu banii primiţi de la CJC vom face în primă fază trasarea şi nivelarea drumului, iar apoi vom începe pietruirea acestuia“, a declarat Onescu. El a mai spus că, anul viitor, speră să sibă toţi banii pentru a finaliza lucrările la DC 41. “Anul viitor vom mai primi bani de la CJC şi cu ce vom avea noi, vom continua lucrările. Sper ca anul viitor să avem un buget mai consolidat, pentru a putea finanţa lucrarea“, a mai spus Onescu. Edilul şef a adăugat că la nivelul administraţiei locale a fost realizat un proiect pentru toate drumurile din comună, pe care speră să îl definitiveze cu ajutorul fondurilor structurale. De asemenea, la nivel de realizare se află şi studiul de fezabilitate care vizează regularizarea albiei a două derele care trec prin localităţile Canlia şi Coslugea, pe o distanţă de 1,5 km pentru fiecare dintre acestea. Conform spuselor primarului, pînă în primăvara anului viitor va fi gata şi proiectul, care va mai cuprinde şi construirea a şapte podeţe.