În şedinţa Consiliului Local Eforie de săptămâna trecută, aleşii locali ai aprobat un proiect referitor la „Realizarea de noi capacităţi de producere a energiei prin valorificarea resurselor energetice renegerabile”. Primăria Eforie şi-a propus să amenajeze o fermă electrică şi a pus la dispoziţie un teren cu o suprafaţă de 1,5 hectare, situat în Eforie Sud. Valoarea totală a proiectului iniţiat de primarul oraşului, Ovidiu Brăiloiu, se ridică la 20.979.700,00. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Cecilia Creţu, a declarat că investiţia este extrem de importantă pentru oraş, întrucât utilizarea energiei regenerabile are efecte pozitive asupra mediului şi contribuie la reducerea emisiilor de CO2 şi a altor gaze cu efect de seră. În raportul de specialitate se precizează că aceste acţiuni sunt în concordanţă cu reglementările europene în domeniu.