Proiect de promovare a sănătăţii pentru femei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La final

Proiect de promovare a sănătăţii pentru femei

Sănătate 01 Februarie 2013 / 00:00 629 accesări

„Este dreptul tău să ştii - proiect de promovare a sănătăţii pentru femei” s-a încheiat ieri. El a fost implementat de Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS), în parteneriat cu Romanian Harm Reduction Network (RHRN), Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş” şi TAMPEP Olanda, şi a fost cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni”. Proiectul s-a adresat femeilor care nu au adăpost, celor care sunt infectate cu HIV, partenerelor consumatorilor de droguri, femeilor implicate în prostituţie şi celor care trăiesc sub limita sărăciei din Bucureşti şi nouă judeţe. În cei trei ani de derulare a proiectului, 8.842 de femei aflate în situaţii de vulnerabilitate au primit informaţii despre sănătate pe stradă, în locurile în care trăiesc sau muncesc. Dintre acestea, 831 au primit servicii de integrare socială şi profesională, 55 dintre ele urmând şi un program de calificare. „Aceste rezultate reprezintă un efort al echipei de proiect, dar mai ales al femeilor vulnerabile, care, pentru a se integra social sau profesional, au înfruntat bariere sociale (birocraţie, prejudecăţi, discriminare, uneori abuzuri). Pe parcursul proiectului, a fost necesar să schimbăm sediul unuia dintre centre pentru că vecinii ne-au respins, unele femei au fost filmate fără consimţământ într-o secţie de poliţie, altele au fost testate HIV forţat, altele s-au temut să se înscrie la cursuri pentru că era trecut diagnosticul pe adeverinţele medicale”, a declarat managerul de proiect, Liana Velica.

Taguri articol


12