Proiect de reabilitare a faţadei Ambulatoriului 1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa

Proiect de reabilitare a faţadei Ambulatoriului 1

Sănătate 22 Septembrie 2011 / 00:00 439 accesări

Nu peste mult timp va fi demarat un proiect de reabilitare a faţadei Ambulatorului de specialitate nr. 1 (Policlinica nr. 1), din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, proiect iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu. Managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână, a declarat că lucrările de modernizare erau absolut necesare, mai ales că în faţa unităţii se va construi şi o parcare ultramodernă. „La finele săptămânii trecute, arhitectul şef al CJC şi membrii Comisiei de Urbanism au vizitat Policlinica şi urmează să întocmească proiectul. Nu ştim încă despre ce sume este vorba, dar ştim că faţada nu a fost niciodată reparată”, a menţionat dr. Căpăţână. El a spus că “vor fi reparate şi scările care sunt distruse, de ani buni nemaifiind efectuate niciun fel de lucrări. Tot cu această ocazie va fi amenajată şi o rampă de acces pentru persoanele cu handicap, normă impusă de UE”, a mai declarat managerul SCJU. El a completat că există şi o discuţie cu preşedintele CJC pentru efectuarea unor lucrări de reamenajare şi în interiorul clădirii, şi în acest caz încăperile fiind vechi, fără niciun fel de modernizare. „Ne bucurăm de implicarea totală a Consiliului Judeţean care ne sprijină de fiecare dată când avem nevoie. Se implică în orice, pornind de la reparaţii şi până la problemele “domestice””, spune managerul SCJU Constanţa, dr. Căpăţână.

MICI „SĂLI” DE AŞTEPTARE De asemenea, spune managerul SCJU, în interiorul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ au fost deja amenajate spaţii de aşteptare pentru aparţinătorii pacienţilor, un proiect mai vechi ce urma să fie pus în aplicare de către conducerea SCJU. Astfel, secţiile nu vor mai fi supraaglomerate, evitându-se riscul apariţiei infecţiilor intraspitaliceşti, implicit protecţia pacienţilor spitalizaţi care sunt extrem de vulnerabili pe timpul tratamentelor. Managerul a explicat că la fiecare etaj vor fi montate bănci de aşteptare şi televizoare, pentru confortul celor care doresc să viziteze bolnavii internaţi.



12