Un proiect de lege depus de mai mulţi deputaţi PC-PLR propune interzicerea exportului de buşteni, cherestea şi lemn de foc pe o perioadă de cinci ani. Iniţiatorii arată că susţinerea necontrolată a exportului de material lemnos poate să încurajeze tăierile ilegale de păduri. Proiectul este iniţiat de 12 deputaţi de la PC-PLR şi din grupul democrat-popular, printre care Bogdan Ciucă, Vasile Drăguşanu, Liliana Mincă şi Florea Damian. Iniţiativa prevede că, în scopul refacerii suprafeţei forestiere şi pentru respectarea dreptului oricărei persoane la un mediu ecologic şi sănătos, este interzis exportul de materiale lemnoase sub formă de buşteni, cherestea şi lemn de foc pe o perioadă de cinci ani de la publicarea acestei legi în Monitorul Oficial. Iniţiatorii consideră necesară o asemnea măsură pe motiv că "prin susţinerea necontrolată a exportului de material lemnos se încurajează tăierile ilegale de păduri". În plus, iniţiatorii susţin, în expunerea de motive, că în Constituţie se stipulează că statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic şi că este obligatorie protejarea şi ameliorarea mediului înconjurător, atât de persoane fizice, cât şi de cele juridice. Proiectul a fost depus la Parlament în 25 mai şi se află în consultare publică la Senat. Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a anunţat, în 13 mai, că Guvernul intenţionează să interzică, pe o perioadă limitată, exporturile de orice fel de masă lemnoasă neprelucrată, procedura fiind pregătită printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă.