Proiect finalizat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiect finalizat

Justiție 19 Iulie 2010 / 00:00 350 accesări

La sfârşitul săptămânii trecute, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a încheiat un program care a vizat îmbunătăţirea sistemului de detenţie din ţara noastră. Potrivit Dianei Popescu, director în cadrul Ministerul Justiţiei, proiectul finalizat, vineri, este ultimul din cadrul asistenţei preaderare de care a beneficiat ţara noastră. “Manualul elaborat de judecători români delegaţi la penitenciare şi de directorii acestora pune baza unor bune practici în domeniu, care să asigure aplicarea unitară a legii privind executarea pedepselor”, a precizat Diana Popescu. Formatorii germani, care au supravegheat desfăşurarea programului, au anunţat că sunt mulţumiţi de rezultatele obţinute şi că cei zece formatori români instruiţi sunt capabili acum să contribuie la dezvoltarea sistemelor penitenciare din alte state. În cadrul proiectului, reprezentanţi ai ANP şi magistraţi români au vizitat mai multe penitenciare din Germania, pentru a vedea diferenţele dintre cele două sisteme. Principalele probleme apărute pe parcursul derulării colaborării cu judecătorii şi directorii de penitenciare din ţara noastră au fost legate de lipsa personalului, dar şi de lipsa de comunicare.

Taguri articol


12