Proiect în premieră națională: 160 de pensionari au absolvit Universitatea Vârstei a Treia, la Galaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiect în premieră națională: 160 de pensionari au absolvit Universitatea Vârstei a Treia, la Galaţi

Educație 30 Mai 2017 / 19:28 788 accesări

O idee extraordinară a prins contur la Galaţi, iar acum sunt vizibile primele rezultate. Un număr de 160 de pensionari au participat marți la cursul festiv de absolvire a Universității Vârstei a Treia, proiect derulat în premieră națională la Universitatea Dunărea de Jos din Galați și destinat persoanelor ce au peste 55 de ani, care doresc să studieze materii pe care nu au avut timp să le învețe în tinerețe. Pensionarii, cu vârste între 55 și 87 ani, și-au îmbrăcat robele de absolvenți, au venit la cursul festiv, au cântat „Gaudeamus Igitur“ și au socializat.

Prodecanul Facultății de Științe Juridice, Sociale și Politice, Violeta Pușcașu, coordonatorul proiectului, a declarat că a rămas impresionată de felul în care seniorii au participat la cursuri. Aceștia au putut studia trei discipline din zece, de la istoria artei la nutriție sau medicină. Studenții-seniori și-au putut alege modulele care îi interesează cel mai mult, având în vedere că atelierele de predare au fost structurate în funcție de preocupările vârstei a treia. ''De pildă, dacă s-a ales specializarea Drept, li s-au predat noțiuni despre testamente, dezbatere succesorală, activitate consulară, pentru că mulți vârstnici au rude în străinătate... la fel, la Alimentație publică li s-au predat noțiuni despre nutriție, s-au organizat și degustări de vin ... la Medicină li s-au predat noțiuni prin care să învețe să își citească singuri analizele biochimice, să învețe cum să îmbătrânim sănătos'', a spus Pușcașu.

Potrivit decanului Facultății de Științe Juridice, Sociale și Politice, Florin Tudor, programul, o inițiativă după un model francez, urmărește implicarea seniorilor în diverse activități colective, astfel încât aceștia să nu se mai simtă părăsiți și marginalizați din cauza vârstei. Seniorii gălățeni au putut să aleagă discipline de interes dintr-o listă de module opționale: Drept, Medicină, Cultură și Civilizație, Istoria Artei, Teologie, Kinetoterapie, Geopolitică și Relații Internaționale, Nutriție și Știința Alimentației, Știință și Inginerie, Turism. ''Universitatea Vârstei a Treia este o structură instituțională, acreditată prin Senatul Universității. Este un proiect pionier și este o provocare și pentru profesori, însă suntem de părere că suntem datori, noi, Academia, să oferim o parte din competențele noastre societății care ne-a creat și ne-a sprijinit. Chiar dacă este final de an, vârstnicii care vor să mai studieze se pot înscrie și anul viitor, dar la alte module'', a declarat Florin Tudor.

Unii dintre studenții veterani au venit în cuplu să studieze, alții au fost trimiși de copii sau au venit singuri și susțin că au făcut asta pentru că vor să își țină mintea limpede și să fie ancorați la informații. "Sunt fost profesor de matematică, acum pensionar. Am 69 de ani. Mi s-a părut foarte interesantă această idee cu universitatea pentru vârsta a treia. Mereu mi-a plăcut la școală. Am venit aici deoarece în primul rând vreau să mă perfecționez în domeniul informaticii. Sunt anumite lucruri pe care nu le știu, stau în fața calculatorului și asta e, trebuie să învăț. După aceea am vrut să studiez și modulul de turism. Am călătorit mult de când am ieșit la pensie, iar acum vreau să știu mai multe și asta să mă ajute în viitor", a spus Virgil Stoian, un pensionar în vârstă de 70 de ani.



12