Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”Constanţa găzduieşte, începând de pe 31 mai şi până pe 12 iunie, o delegaţie turcă formată din 12 elevi şi cinci profesori ai Liceului „Mehmet Rustu Uzel”, din Corlu, regiunea Tekir Dag, Turcia. „Prezenţa delegaţiei la Constanţa reprezintă prima întâlnire de lucru din cadrul unui proiect Leonardo da Vinci care are ca obiective cunoaşterea culturii celor două ţări şi interrelaţionarea cu cultura, mediul social, arta şi tradiţiile din cele două zone”, a declarat consilierul de imagine al CNMB, prof. Loredana Tănase. Delegaţia turcă va vizita Liceul „Kemal Ataturk” din Medgidia, Palatul Parlamentului, Muzeul Satului şi Grădina Botanică din Bucureşti şi va participa la concursuri sportive între elevii celor două ţări.