Administraţiile locale din judeţul Constanţa nu ştiu ce şi cum să mai facă pentru atragerea fondurilor europene, fonduri de care România ar trebui să beneficieze prin milostivirea guvernanţilor, a căror îndatorire ar fi de a evalua şi de a propune spre finanţare proiectele întocmite cu mare băgare de seamă de solicitanţi, în cazul de faţă administraţiile publice locale. Pentru că are în lucru un proiect privind alimentarea cu apă prin Ordonanţa 7/2006 şi încă alte câteva pe alte măsuri şi ordonanţe ale Guvernului pentru care în ultimul an nu a primit niciun leu, primarul comunei Bărăganu, Constantin Benţea, spune că încearcă să atragă fonduri de la alte măsuri ale Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Prin urmare, de curând, primarul a depus un proiect pe Măsura 1.2.5. a FEADR pentru pietruirea şi asfaltarea unui drum de exploatare de cinci km care face legătura între localităţile Bărăganu şi Murfatlar. „Este vorba de un drum de 10 km şi, pentru că noi nu vom putea face tot drumul, am depus pe de o parte noi un proiect pentru cinci km şi Primăria Murfatlar un altul pentru încă cinci km. Proiectul a fost evaluat şi avem toate şansele să fie şi finanţat, mai ales că nu sunt foarte multe proiecte depuse pe această măsură“, a declarat Benţea. El a mai explicat că drumul este unul impracticabil pe timp de ploaie şi că până acum singurul drum pe care locuitorii din Bărăganu puteau ajunge la Murfatlar era cel prin Ciocârlia, ocolindu-se în acest fel peste 20 de km. „Este principalul drum de comunicaţii şi cel mai scurt între cele două localităţi pentru oamenii din Bărăganu care doreau să ajungă la târgul de duminică din Murfatlar şi pentru cei care au terenuri agricole în zonă“, a mai spus Benţea. Valoarea proiectului depus de administraţia locală Bărăganu este de două milioane de lei. Măsura 1.2.5. vizează îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii în domeniul agriculturii şi silviculturii şi are ca obiectiv general adaptarea infrastructurii agricole şi forestiere la noile structuri de proprietate apărute ca urmare a procesului de restituire a proprietăţilor în vederea creşterii competitivităţii sectorului agricol şi forestier.