Proiect pentru consolidarea malurilor Dunării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ostrov

Proiect pentru consolidarea malurilor Dunării

Administrație 19 Aprilie 2012 / 00:00 465 accesări

STUDII Primarul comunei Ostrov, Niculae Dragomir, a declarat că Primăria lucrează în această perioadă la realizarea unui studiu de fezabilitate pentru asfaltarea tuturor străzilor din localitatea Ostrov, 25 la număr. Dragomir a spus că studiul va fi finalizat în maximum o lună, urmând ca acesta să fie suspus aprobării Consiliului Local. „Dorim o asfaltare totală a străzilor, mai ales că acest proiect este o necesitate pentru satul Ostrov din cauza gradului mare de înclinare al localităţii. Şi, oricât ne-am strădui noi să punem piatră peste piatră, la precipitaţii puternice se formează adevărate şanţuri în carosabil”, a spus Niculae Dragomir. În altă ordine de idei, primarul comunei Ostrov a spus că un alt studiu de fezabilitate este în lucru la Primărie şi se referă la consolidarea şi amenajarea malurilor Dunării. „Vom implementa acest proiect printr-o finanţare europeană, pentru că este singura noastră şansă de a realiza acest lucru”, a spus Dragomir. El a adăugat că, mai exact, proiectul prevede înălţarea malurilor Dunării pe o porţiune de 2,5 kilometri, operaţiune extrem de importantă în opinia primarului, în condiţiile în care localitatea Ostrov a fost lovită puternic de inundaţii în 2006. „Concret, se va amenaja un dig de protecţie, care va împiedica eroziunea malurilor”, a spus Niculae Dragomir.

ÎN AŞTEPTAREA UNEI SĂLI DE SPORT Primarul din Ostrov a mai afirmat că, din păcate, în actualul mandat, nu a reuşit să ducă la îndeplinire toate proiectele. Printre acestea, spune Niculae Dragomir, s-a numărat şi amenajarea a două parcuri în localitatea Ostrov. Primarul spune că acest proiect a fost respins la Ministerul Mediului din cauza birocraţiei excesive. „Ni s-a spus că nu îndeplinim un criteriu, dar, la o verificare amănunţită a noastră, am constat că acest criteriu era realizat. În ciuda contestaţiei, proiectul a rămas în „aer””, a afirmat Niculae Dragomir. În plus, primarul din Ostrov acuză autorităţile de la Bucureşti de rea-intenţie în ceea ce priveşte aprobarea unor proiecte. „Un exemplu bun este faptul că suntem în aşteptare la Compania Naţională de Investiţii, de mai bine de trei ani, cu un proiect de construcţie a unei săli de sport. S-au construit săli în tot felul de comune, unde sunt mai puţin de 100 de elevi, dar pentru comuna Ostrov, care are peste 1.000 de elevi, nu s-au găsit bani pentru construcţia unei astfel de săli de sport. Singura noastră promisiune este că suntem pe lista de aşteptare”, a spus Dragomir, care a precizat că pentru o astfel de sală nu s-ar cheltui mai mult de 1,5 milioane de lei.



12