Avocaţii susţin că ideea proiectului privind integrarea în sistemul unitar de pensii publice a avocaţilor va creea dezechilibre sociale şi profesionale, apreciind că mărirea bugetului de stat nu se poate face cu orice preţ. Membrii Barourilor din România susţin că această propunere a Guvernului nu ar putea fi primită de legiuitor, precizând că dacă proiectul de act normativ ar trece prin asumarea Guvernului, nu ar trece de un control de legalitate. „Nu ar fi posibil să se valideze o asemenea lege în care veniturile statului sunt adunate cu încălcarea altor drepturi fundamentale ale subiecţilor contribuţiilor respective. Un sistem unitar de pensii publice nu înseamnă tratament legislativ unic pentru toate profesiile sau şi pentru toate activităţile desfăşurate în România\", a spus avocatul bucureştean Ana Diculescu-Şova. „Avocaţii au un fond special de pensii din cotizaţiile avocaţilor. Profesia este doar controlată de stat, nu face însă parte din serviciul public, ceea ce nu ar justifica naţionalizarea sistemului de pensii. Nu cred totuşi că aşa ceva se va întîmpla, mai ales că nu este pentru prima oară când se discută această lege. Au mai fost vorbe şi în vară, dar s-a renunţat rapid la idee. Dacă fondurile noastre rămân la noi şi nu sunt plătiţi din ele alţi funcţionari, situaţia nu ne afectează, însă dacă se va face o naţionalizare a pensiilor, atunci este grav. Dar repet, nu cred că se va întîmpla acest lucru!”, a declarat prodecanul Baroului Constanţa, avocat Apostol Armeanu. Prevederile, incluse într-un document redactat de Ministerul Muncii, au fost discutate deja la nivelul Guvernului,iar în urma dezbaterii publice a proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice au fost semnalate şi înregistrate modificări la proiectul de lege.