Proiect pentru pregătirea funcţionarilor publici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Murfatlar

Proiect pentru pregătirea funcţionarilor publici

Administrație 05 Iunie 2010 / 00:00 620 accesări

Având în vedere că toate primăriile au nevoie de funcţionari publici cât mai bine pregătiţi, chiar dacă mulţi dintre ei riscă să rămână fără locuri de muncă în urma disponibilizărilor mult anunţate, Primăria Murfatlar a lansat săptămâna aceasta un proiect pentru a-şi pregăti cât mai bine angajaţii. Proiectul „Eficientizarea serviciilor publice prin implementarea sistemului integrat de management – ISO, de mediu, sănătate şi securitate a muncii” este finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative a cărui valoare totală este de 259.070,24 lei. Primarul oraşului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, a declarat că din totalul fondurilor 220.209,70 lei vor fi asiguraţi de Fondul Social European, iar restul de 5.181,41 lei reprezintă cofinanţarea ce va fi asigurată de administraţia locală. „Prin acest proiect vom încerca să îmbunătăţim calitatea şi să creştem eficienţa serviciilor publice oferite cetăţenilor, instituţiilor şi organismelor publice şi mediului de afaceri, pentru dezvoltarea socio-economică a comunităţii locale“, a declarat Cojocaru. Totodată, primarul a precizat că scopul este acela de evaluare a factorilor de risc, implementare şi certificare a sistemului integrat de management al calităţii, de mediu, al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale în Murfatlar, pentru eficientizarea serviciilor publice oferite. Proiectul îi vizează direct pe cei 99 salariaţi ai administraţiei locale, din care 33 functionari publici şi 66 de angajaţi contractuali şi se va desfăşura pe o perioadă de 12 luni.



12