Primăria Ion Corvin a strâns documentaţia necesară şi avizele solicitate de reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) pentru depunerea unui proiect privind producerea energiei regenerabile în scopul reducerii costurilor foarte mari la energie suportate de administraţia locală. Primarul comunei, Dumitru Nedea, a declarat că proiectul „Eficientizarea consumului de energie electrică” este binevenit pentru că, în general, costurile pe care administraţiile locale mai mici trebuie să le suporte la energie sunt destul de mari raportate la bugete locale reduse, în special în această perioadă în care economia nu dă semne că şi-ar reveni, iar un astfel de proiect ar fi mană cerească pentru comuna sa. „Am obţinut toate avizele de care aveam nevoie pentru a avea dosarul complet pentru proiectul de producere a energiei regenerabile, iar de la Consiliul Local Ion Corvin, aprobările necesare. Conform cerinţelor proiectului, ne-au solicitat facturile de la plata curentului electric din urmă cu un an pentru a se stabili care este consumul comunei”, a declarat primarul comunei. Proiectul constă în amplasarea unei turbine ce va produce energie eoliană şi a unei instalaţii pe biogaz ce va funcţiona atât cu deşeuri de natură animalieră cât şi vegetale. Primăria deja a stabilit că cele două instalaţii de producere a energiei eoliene vor fi amplasate în satul Viile pe o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi, lângă staţia de medie tensiune, având cota cea mai înaltă. Proiectul derulat de CJC şi Primăria Ion Corvin va fi depus prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 4.