Administraţia locală din comuna Lipniţa pregăteşte în această perioadă un studiu de fezabilitate pentru regularizarea cursului de apă al două derele, căruia îi va urma proiectul tehnic. Potrivit primarului comunei, Florin Onescu, nu există pericolul de a se produce inundaţii în localitate din cauza acestor derele, însă ele au ajuns să fie focare de infecţie, pentru că nu au mai fost curăţate de foarte mult timp. “Apa bălteşte şi oamenii mai au obiceiul de a arunca gunoaie în derea, motiv pentru care trebuie neapărat să facem o regularizare a cursului de apă. După ce vom face această lucrare, apa îşi va urma cursul firesc, iar noi vom avea grijă ca oamenii să nu mai arunce tot felul de resturi menajere“, a declarat Florin Onescu. Primarul a mai spus că încearcă să finalizeze studiul de fezabilitate pentru a fi gata pentru cea de-a doua sesiune de proiecte care pot primi finanţare în baza Ordonanţei 7/2006. Din primele evaluări, fiecare lucrare va necesita fonduri în valoare de 12 miliarde de lei. “Trebuie să curăţăm şi decolmatăm cîte 3,5 km pentru fiecare derea“, a afirmat Florin Onescu.