Proiectul SHE (Strong, HIV positive, Empowered women) pentru informarea şi sprijinirea femeilor seropozitive va fi implementat în România, urmând ca, în perioada aprilie - mai, să aibă loc evenimente la Bucureşti, Constanţa şi Iaşi, unde au fost înfiinţate trei centre pentru această categorie de paciente. Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof.Dr. Matei Balş”, alături de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA şi Asociaţia Română Anti-SIDA au anunţat lansarea în România a proiectului SHE, potrivit unui comunicat. În cele trei centre SHE înfiinţate în Bucureşti, Constanţa şi Iaşi, vor conlucra specialişti în domeniul HIV, persoane care se ocupă de grupurile de suport, ginecologi, specialişti în planificare familială şi fertilitate şi psihologi, cu scopul de a oferi asistenţă mai bună şi suport solid femeilor HIV pozitive. În cadrul proiectului, vor fi organizate, în perioada aprilie-mai, trei evenimente la care vor participa femeile seropozitive din oraşele menţionate, având ca obiectiv creşterea gradului de informare a acestora şi facilitarea formării unor grupuri de suport pentru pacientele infectate cu HIV. De asemenea, vor fi susţinute accesul pacientelor la grupuri de suport şi traininguri locale dedicate informării cadrelor medicale implicate în diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea pacientelor seropozitive. În România trăiesc peste 11.500 de persoane seropozitive, dintre care peste 5.200 sunt femei. Aprox. jumătate dintre femeile seropozitive din România au vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani, vârstă fertilă, la care foarte multe tinere se gândesc să devină mame pentru prima dată.
În România, rata de transmitere a infecţiei de la mamă la făt în timpul sarcinii a înregistrat o scădere substanţială, ajungând sub 5%, una dintre cele mai scăzute din Europa.