Proiect pentru transformarea localităţii Tuzla în staţiune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiect pentru transformarea localităţii Tuzla în staţiune

Administrație 06 Iunie 2012 / 00:00 796 accesări

SUSŢINERE DOAR LA NIVEL DECLARATIV Dacă în patru ani de mandat a reuşit să implementeze proiecte care să ducă la dezvoltarea infrastructurii din comună, pentru următorul mandat, primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, spune că şi-a propus dezvoltarea turistică a localităţii. El speră ca localitatea ale cărei destine le conduce de patru ani să devină o staţiune modernă, care să atragă turişti din toată lumea şi care, dacă se poate, să devină recunoscută la nivel internaţional, la fel ca staţiunea Mamaia. Şi nu sunt doar planuri, după cum spune primarul. Primele demersuri au fost deja făcute în primul său mandat de primar prin elaborarea mai multor studii de fezabilitate şi proiecte. Acestea ar fi putut deveni deja realitate dacă ar fi existat şi susţinere de la centru, pe care primarul, chiar dacă la nivel declarativ a primit-o, în practică i-a lipsit cu desăvârşire. „De trei ani avem un proiect pentru amenajarea unui sat pescăresc, proiect care ar putea atrage aici, prin modul în care a fost gândit şi prin cum va arăta, sute de turişti din ţară şi străinătate. Este o idee agreată şi de noi, şi de locuitorii de aici, pentru că ar reînvia vechile tradiţii şi ne-ar aduce şi bani la bugetul local. Din păcate, stăm cu acel proiect pentru că nu am primit finanţarea“, a declarat Constantin Micu.

PROBLEMA INUNDAŢIILOR, O PRIORITATE Edilul şef al comunei constănţene a subliniat că, în curând, va fi construit un centru de informare turistică, iar cel mai important lucru, există un proiect pentru amenajarea unei marine în localitate. „Avem deja un PUZ realizat pentru ca Tuzla să fie transformată în staţiune turistică, iar la malul mării să fie amenajată o marină care să permită acostarea vaselor. Sper că vom reuşi să facem şi la Tuzla o staţiune la fel ca Mamaia“, a mai spus Micu. De asemenea, primarul a explicat că în scurt timp va fi rezolvată şi problema stringentă a locuitorilor loviţi de inundaţii de fiecare dată când plouă mai mult la Tuzla. Soluţia pentru această problemă o reprezintă montarea celor două pompe existente deja la Balta Tuzla, care să asigure un nivel scăzut al bălţii prin defularea apei în mare. „Trebuie să aducem o dragă refulantă, o montăm pe baltă şi scoatem toată mizeria din baltă. Acest lucru se poate face în toamnă, când nu sunt călduri atât de mari, ca să nu fie mirosuri insuportabile pentru localitate“, a mai spus Micu.

Taguri articol


12