Primăria Vulturu a depus anul trecut, în primăvară, un proiect integrat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală Măsura 3.2.2. referitoare la modernizarea infrastructurii în mediul rural în valoare totală de 2,5 milioane de euro. Aşa cum s-a întâmplat în cazul multor administraţii locale constănţene, proiectul a fost respins, iar Primăria a contestat rezultatul. Însă, după soluţionarea contestaţiilor, proiectul Primăriei Vulturu nu numai că a fost, din nou, respins de către Autoritatea de Management, dar a fost declarat neeligibil. Proiectul integrat depus cuprindea înfiinţarea unei reţele publice de canalizare cu staţie de epurare, îmbunătăţirea reţelei de drumuri de interes local, dotarea unui centru de asistenţă după programul şcolar tip \"after school\" şi o investiţie în scopul conservării specificului local şi a moştenirii culturale în comuna Vulturu.