Proiect privind îmbunătăţirea activităţii Primăriei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cumpăna

Proiect privind îmbunătăţirea activităţii Primăriei

Administrație 05 August 2010 / 00:00 626 accesări

Primăria Cumpăna a lansat, ieri, proiectul „Transparenţă şi eficacitate - Îmbunătăţirea şi modernizarea relaţiei cu locuitorii comunei Cumpăna prin introducerea unui program informatic pentru buna gestionare a documentelor în cadrul Primăriei“. Valoarea totală a proiectului este de un milion de lei, din care 980.000 lei reprezintă contribuţia UE şi 20.000 lei contribuţia Consiliului Local. „Prin acest proiect ne-am propus creşterea calităţii serviciilor publice la nivelul Primăriei prin implementarea unui sistem modern integrat de management al documentelor şi modernizarea activităţii de lucru cu contribuabilii (livrare informaţii şi servicii prin Portal şi Infochioşc)“, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju. Ea a mai spus că, prin proiect, 69 de persoane angajate ale Primăriei vor fi instruite pentru a şti să utilizeze sistemul informatic, să deruleze activităţi de management şi audit, informare şi publicitate. Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 12 luni. „Prin implementarea proiectului se va reduce cu peste 20% timpul consumat pentru căutarea şi regăsirea documentelor, cu 20% activitatea de soluţionare a petiţiilor, audienţelor şi solicitărilor de informare şi cu 20% din timpul de rezolvare a unei solicitări“, a mai spus Gâju.



12