Proiect transfrontalier pentru evitarea inundaţiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiect transfrontalier pentru evitarea inundaţiilor

Administrație 03 Octombrie 2007 / 00:00 580 accesări

Un curs de vale va fi regularizat cu fonduri europene în urma unui proiect transfrontalier încheiat în parteneriat între oraşele Băneasa şi Krushari, din Bulgaria. În urma unei vizite efectuate în regiunea Dobrich din Bulgaria, reprezentanţii administraţiei locale din oraşul Băneasa au propus demararea acestui proiect prin care cursul de vale, care traversează cele două state, să fie regularizat în aşa fel încît să nu mai producă inundaţii nici pe teritoriul Bulgariei, nici pe cel al României. Primarul oraşului Băneasa, Gelu Iordache, a declarat că reprezentanţii Prefecturii din Dobrich au fost încîntaţi de idee şi i-au îndrumat pe edilii din Băneasa să ia legătura cu cei de la Primăria Krushari, localitate cu care Băneasa este înfrăţită. “Acest curs de vale care va fi regularizat trece prin opt localităţi din Bulgaria şi 11 din România, iar pe teritoriul ţării noastre a produs de multe ori inundaţii în cîteva din localităţile dobrogene. Toate apele din bazinul hidrografic se acumulau în această vale şi produceau inundaţii“, a declarat Iordache, care a adăugat că acest curs de vale se întinde pe o distanţă de aprox. 60 de km. El a mai spus că localităţile Ion Corvin şi Dobromir vor lua şi ele parte la acest proeict, care va fi realizat prin fonduri nerambursabile. Cursul apei va fi regularizat şi decolmatat, pentru evitarea inundaţiilor. “Noi am trimis luni actele care ne-au fost solicitate în primă fază şi urmează să facem studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic în parteneriat cu partea bulgară. De acest proiect se va ocupa un institut din Berlin, care are ca obiect de activitate proiecte transfrontaliere“, a mai spus Iordache. Primarul a adăugat că dacă proiectul va fi realizat cu succes, reprezentanţii Prefecturii din Dobrich l-au asigurat că se vor demara şi alte programe de interes public în parteneriat.



12