Două proiecte privind cooperarea şi consolidarea încrederii autorităţilor judiciare din statele UE şi privind protejarea vitimelor infracţiunilor, bugetate cu aproximativ 740.000 de euro, au fost aprobate de Comisia Europeană, care va suporta 80% din costuri. Comisia Europeană a aprobat, recent, două proiecte depuse de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în cadrul Programului specific Justiţie Penală (Criminal Justice), cu temele \"Îmbunătăţirea înţelegerii reciproce cu scopul consolidării încrederii între autorităţile judiciare din Statele Membre ale Uniunii Europene\" şi \"Întărirea cooperării judiciare pentru protejarea victimelor infracţiunilor\". Proiectul privind „Îmbunătăţirea înţelegerii reciproce cu scopul consolidării încrederii între autorităţile judiciare din statele membre ale Uniunii Europene”, a fost bugetat cu 447.688 euro, din care Comisia Europeană va asigura 80%, iar proiectul privind \"Întărirea cooperării judiciare pentru protejarea victimelor infracţiunilor\" a primit 290.163 euro, 80% din costuri urmând să fie suportate de Comisia Europeană. Obiectivele proiectelor sunt consolidarea cooperarea judiciară europeană în materie penală prin activităţi specifice de formare interdisciplinară, adresate judecătorilor şi procurorilor, avocaţilor, grefierilor, care să îmbunătăţească aplicarea corespunzătoare a instrumentelor juridice ale Uniunii Europene bazate pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor.