Proiecte comune cu Ungaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiecte comune cu Ungaria

Sănătate 17 Iulie 2010 / 00:00 468 accesări

România şi Ungaria vor colabora pentru realizarea de proiecte comune în sistemul de urgenţă 112, transplant şi implementarea unui nou DRG. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, s-a aflat vineri într-o vizită oficială în Ungaria, unde s-a întâlnit cu Rethelyi Miklos, ministrul Resurselor Naţionale. Cei doi oficiali au stabilit ca, în perioada următoare, un grup de experţi din România şi Ungaria să colaboreze într-un schimb de experienţă în scopul eficientizării şi colaborării internaţionale. “Avem multe de învăţat unii de la alţii, inclusiv din greşeli, cele două ţări având experienţe similare. Colaborarea noastră se va axa pe proiecte destinate pacienţilor, dar şi pe proiecte macro care vor duce la eficientizarea sistemelor de sănătate din cele două ţări”, a declarat Cseke. Specialiştii celor două ţări vor colabora în perspectiva schimbării sistemului DRG din România, interconectarea sistemelor de urgenţă, precum şi colaborarea din domeniul transplantului. În ceea ce priveşte modificarea sistemului de clasificare în grupe de diagnostice (DRG), un grup de specialişti ai Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar din România va colabora cu instituţia similară din Ungaria. De asemenea, după aderarea României la Spaţiul Schengen, sub preşedinţia ungară a UE, se vor face demersurile necesare pentru crearea cadrului juridic, care să permită echipajelor serviciilor de urgenţă să intervină de cealaltă parte a frontierelor. În domeniul transplantului, partea ungară a subliniat deschiderea pentru ca cele două ţări vecine să analizeze posibilitatea schimbului de organe transplantabile, în mod reciproc.



12