O agenţie independentă a Guvernului SUA a semnat trei acorduri de parteneriat cu trei state arabe pentru a finanţa studii de fezabilitate în ceea ce priveşte o serie de proiecte de energie regenerabilă. Leocadia Zak, directorul Agenţiei Americane de Comerţ şi Dezvoltare (USTDA), a semnat acorduri cu Egipt, Iordania şi Liban pentru a finanţa studiile de fezabilitate şi a oferi suport tehnic pentru implementarea de proiecte de energie solară. Acordul semnat cu Egiptul are în vedere estimarea costului alimentării reţelei electrice cu energie solară şi oferirirea de informaţii tehnice pertinente. Acordul cu Iordania are în vedere studiul de fezabilitate pentru celulele fotovoltaice şi echipamentul aferent, facilităţi şi utilizarea reţelei de energie. Acordul semnat cu Libanul prevede studiul de fezabilitate pentru tehnologia eoliană.
USTDA a sponsorizat un forum de trei zile pe tema tehnologiei şi proiectelor din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu în cooperare cu SUA. Forumul a avut ca scop reunirea autorităţilor locale cu furnizorii de echipamente şi servicii. Peste 30 de proiecte energetice au fost pe agenda forumului.