Primăria Deleni se ocupă de întocmirea documentaţiei necesare pentru organizarea a două licitaţii în scopul desemnării unor firme care să se ocupe de implementarea a două proiecte de modernizare a comunei. Una dintre licitaţii va fi pentru demararea lucrărilor la proiectul pe Măsura 3.2.2. referitoare la renovarea şi dezvoltarea satelor, derulată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), iar cea de-a doua se va organiza pentru proiectul transfrontalier de înfiinţare a unei pieţe agroalimentare în Deleni. „Deocamdată ne ocupăm de întocmirea caietelor de sarcini pentru cele două licitaţii. Cel mai probabil vor avea loc în decembrie, urmând ca, în primăvară, să demarăm lucrările la cele două proiecte importante pentru dezvoltarea comunei”, a declarat primarul Marian Dan. Proiectul integrat pe PNDR cuprinde construirea a două grădiniţe, una în Pietreni şi alta în Deleni, reabilitarea Căminului Cultural din Deleni, asfaltarea străzilor din comună şi montarea unei reţele de canalizare în satul Pietreni. Am primit de la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) banii pentru începerea proiectării şi implementării proiectului pe PNDR. E vorba de 728.630,20 lei, care ne-au fost repartizaţi din procentul de 20% din cota de 22% din impozitul pe venit pentru susţinerea programelor cu finanţare nerambursabilă. Cu aceşti bani vom asigura cofinanţarea şi vom demara investiţiile”, a declarat primarul din Deleni. Proiectul pentru înfiinţarea unei pieţe agroalimentare în Deleni face parte parte dintr-un proiect mai complex iniţiat de administraţia locală din Deleni în colaborare cu bulgarii. Valoarea estimativă pentru înfiinţarea pieţei transfrontaliere ajunge la 1,8 milioane de euro, la care se adaugă şi cofinanţarea pentru proiect suportată de CJC, de 5%.