Proiecte derulate de CJC, pentru reabilitarea cetăţilor din judeţ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiecte derulate de CJC, pentru reabilitarea cetăţilor din judeţ

Administrație 22 August 2009 / 00:00 475 accesări

Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) şi-a propus, cu fonduri de la Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, pentru că banii alocaţi prin prin Programul Operaţional Regional (POR) deja sînt pe terminte, să reabiliteze trei dintre cetăţile din judeţul Constanţa păstrate de la înaintaşii noştri. Este vorba despre Cetatea Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Cetatea Capidava în localitatea cu acelaşi nume, sat aparţinînd comunei Topalu, şi Cetatea de la Hîrşova (Carsium). Proiectul iniţiat prin POR Axa 5 Domeniul Major de Intervenţii 5.1 de autorităţile locale constănţene pentru fiecare cetate în parte vizează reconstituirea, conservare, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural format din cetăţile dobrogene precum şi includerea în circuitul turistic. Şeful Serviciului de Coordonare Programe din Direcţia Generală de Afaceri Europene din cadrul CJC, Carla Stamate, a declarat că scopul proiectului este păstrarea istoriei în acest spaţiu şi reconstituirea, acolo unde este posibil, a cetăţilor. „În măsura în care istoricii ştiu cum arăta cetatea înainte, se poate reconstitui. Acesta este cazul Porţii de Vest a Cetăţii Adamclisi, care mai poate fi înălţată şi celor două turnuri. Acolo unde izvoarele istorice ne pun la dispoziţie informaţii, putem reconstitui anumite porţiuni la cetăţile din judeţ”, a declarat Carla Stamate. Şi la Cetatea Capidava, fost centru fortificat geto-dac transformat în cetate romană unde, în prezent, încă se fac cercetări, mai poate fi înălţată partea exterioasă a pereţilor cetăţii. Lucrările de la Cetatea Capidava nu se vor limita doar la reabilitare, ci se va încerca recrearea condiţiilor de viaţă de atunci. „Vom crea un bordei în Cetatea Capidava exact aşa cum arăta înainte pentru a ilusta mai bine modul în care trăiau oamenii atunci. Şi în plus, vom înfiinţa un muzeu şi laboratoare pentru istoricii care continuă săpăturile arheologice la faţa locului”, a mai spus şeful de serviciu din cadrul CJC. Valoarea estimativă pentru lucrările pe care reprezentanţii CJC şi le-au propus, doar pentru Cetatea de la Adamclisi, ajunge la aprox. 10 milioane de euro, şi în funcţie de modul în care vor putea fi accesaţi aceşti bani se va trece şi la lucrările celorlalte cetăţi pentru că prioritare pentru administraţia locală sînt lucrările de la Cetatea Tropaeum Traiani, apoi cele de la Cetatea Capidava şi cea de la Hârşova.



12