Proiecte destinate fermierilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiecte destinate fermierilor

Politică 19 Septembrie 2008 / 00:00 458 accesări

La începutul acestei săptămîni, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a lansat prima sesiune de proiecte din cadrul Planului Naţional de Dezvoltarea Rurală (PNDR). Fermierii români pot depune proiecte pentru accesarea fondurilor europene atît pe Măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”, cît şi pe 313 „Încurajarea activităţilor turistice”. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii susţin că fondurile disponibile pentru măsura 312 sînt de 98 de milioane de euro, iar pentru 313 de 108 milioane de euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect în cadrul acestor măsuri este de 200.000 Euro. Agricultorii pot obţine aceste informaţii, inclusiv Ghidul Solicitantului aferent fiecărei măsuri, la Oficiile Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP). Depunerea proiectelor se va face la sediile OJDRP pînă pe 30 octombrie, solicitantul urmînd să îndeplinească criteriile de conformitate şi eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului corespunzător fiecărei măsuri.



12