Proiecte iniţiate în Constanţa, promovate de PSD Tulcea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiecte iniţiate în Constanţa, promovate de PSD Tulcea

Administrație 16 Aprilie 2008 / 00:00 706 accesări

Liderii social-democraţi tulceni vor susţine proiectele iniţiate de organizaţia judeţeană a PSD Constanţa pentru realizarea şoselei Delta Expres şi construirea de locuinţe ieftine pentru tineri. Preşedintele PSD Tulcea, Trifon Belacurencu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că vineri, alături de liderul filialei municipale a partidului, senatorul Ion Vărgău, va participa la un simpozion organizat de PSD Constanţa pe tema promovării turismului. “Dorim ca şoseaua Delta Expres să continue în judeţul Tulcea cu încă trei etape, acest proiect fiind cu atît mai necesar cu cît va sprijini dezvoltarea turismului în deltă şi extinderea sezonului turistic“, a afirmat Trifon Belacurencu. El a spus că, la finele simpozionului care va avea loc vineri, se va întîlni cu omologul său de la Constanţa, pentru a stabili oportunitatea promovării la Tulcea a unor hotărîri de Consiliu Judeţean pentru continuarea proiectului Delta Expres. În acelaşi timp, senatorul Ion Vărgău a subliniat importanţa promovării în oraşul Tulcea a proiectului demarat de primarul Constanţei pentru construirea unor locuinţe la preţuri reduse pentru tineri, acestea urmînd să fie achiziţionate prin credite ipotecare. Preşedintele organizaţiei municipale Tulcea a PSD a criticat modul de promovare a turismului de către autorităţile locale şi judeţene din Tulcea, susţinînd că în timpul unei întîlniri cu tour-operatorii tulceni aceştia s-au plîns din cauza infrastructurii neadecvate. “De exemplu, faleza oraşului nu este bine întreţinută, iar agenţii economici sînt nevoiţi să facă singuri curăţenie. Accesul turiştilor în judeţ este îngreunat din cauză că nu există un tren Intercity, iar infrastructura din unele zone turistice este deplorabilă“, a spus senatorul Ion Vărgău. Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Trifon Belacurencu, va candida pentru şefia Consiliului Judeţean Tulcea, iar liderul filialei municipale, senatorul Ion Vărgău, pentru Primăria municipiului Tulcea.



12