Primăria Independenţa a demarat în această primăvară lucrările la construcţia unui nou corp de grădiniţă, în apropierea Căminului Cultural. „Este un proiect absolut necesar pentru copiii din comună. Numărul acestora a crescut în ultimii ani, astfel că vechea grădiniţă, pe care am reabilitat-o, nu mai corespunde cerinţelor. Am încercat să ridicăm acest corp de grădiniţă cu fonduri europene, dar ne-a fost refuzat demersul. În aceste condiţii ne-am adresat Consiliului Judeţean Constanţa, care ne-a sprijinit. În prezent, lucrările au fost oprite din cauza lipsei de fonduri. Sper ca în cel mai scurt timp să putem continua lucrările”, a declarat primarul comunei Independenţa, Cristea Gâscan. El a precizat că aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Căminul Cultural, unde lucrările demarate în primăvară au fost oprite tot din lipsa banilor. „Şi această investiţie va fi realizată tot cu bani de la Consiliul Judeţean, pentru că din bugetul propriu nu aveam de unde. Sunt două proiecte pe care am fi dorit să le finalizăm în urmă cu doi ani, însă proiectele depuse pentru obţinerea fondurilor ne-au fost respinse. La nivelul autorităţii de management sunt mai multe probleme pe care noi, primarii, le-am ridicat de numeroase ori, însă nimeni nu a făcut nimic. Banii europeni au ajuns doar acolo unde au vrut funcţionarii. Noi sperăm ca CJC să continue alocarea de fonduri pentru a putea finaliza lucrările atât la noul corp de grădiniţă cât şi la Căminul Cultural”, a spus Gâscan. Primarul mai afirmă că de la bugetul local sunt finanţate lucrările de înfrumuseţare la nivelul comunei, lucrări nu atât de costisitoare precum cele de la grădiniţă şi Căminul Cultural.