Lipsa de reglementare în domeniul duratei traseului legislativ al unei ordonanţe de urgenţă a generat în Parlament situaţia ca un astfel de act normativ să intre în a patra sesiune legislativă şi, după 12 ani de la emiterea lui, să nu fie adoptat prin lege. Multe proiecte de legi nu au reuşit să iasă din Parlament de trei-patru legislaturi şi, potrivit unor oficiali ai Senatului, nu există un termen limită de adoptare a acestora. Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, a declarat că, din timp în timp, proiectele sînt readuse în dezbaterea plenului, la Camera Deputaţilor existînd cutuma de a fi rediscutate o dată pe sesiune, iar la Senat putînd intra efectiv pe ordinea de zi chiar mai des de atît. De exemplu, Ordonanţa de Urgenţă 59/1997 privind destinaţia sumelor încasate de Fondul Proprietăţii de Stat în cadrul procesului de privatizare a societăţilor la care statul este acţionar se află în continuare în prima cameră sesizată - Senatul, fiind în stadiul “înscris pe ordinea de zi”. Situaţia este cu atît mai complicată cu cît nu există reglementare pentru efectele pe care le-ar avea respingerea unei astfel de ordonanţe, după atîţia ani. Traseul legislativ al proiectului a început pe 2 octombrie 1997, cînd a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere. La cîteva zile, Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului depune un raport “negativ”, cu care intră în plen pe 23 octombrie 1997. Rezultatul este retrimiterea la Comisie, pentru raport suplimentar. Potrivit site-ului Senatului, dezbaterile au fost sistate pentru “consultări cu Guvernul”. O altă ordonanţă de urgenţă, care nu a mai reuşit să iasă din Parlament din 2000, este cea privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare în scopul privatizării Societăţii Comerciale Petromidia - S.A. Constanţa. Înregistrat pe 8 decembrie 2000, proiectul înaintat de Guvern Parlamentului sub semnătura premierului de atunci, Mugur Isărescu, a fost înscris pe ordinea de zi a anului următor, pe 5 aprilie. În cadrul dezbaterilor generale, s-a solicitat trimiterea pentru raport suplimentar la Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului. În traseul legislativ, actul normativ urma să intre în plen abia la sfîrşitul anului 2001, dar a fost scos de pe ordinea de zi. În noua configuraţie politică, în februarie 2005, Biroul Permanent a stabilit că raportul întocmit în legislatura 2000-2004 trebuie reanalizat. De atunci, proiectul este trimis pentru raport suplimentar la Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului. Senatorii au lăsat neadoptată şi o iniţiativă depusă de cetăţeni, care a întrunit cerinţele legale şi constituţionale de depunere a textului - să fie susţinută de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, care provind din cel puţin un sfert din judeţele ţării. Actul iniţiat în 2004 de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţămînt prevede că, începînd din 2005, finanţarea învăţămîntului de stat se face de la buget, cu prioritate din cotele de TVA, în limitele a cel puţin 6% din PIB. Din 2007, solicită iniţiatorii, se alocă 7% din PIB pentru finanţarea învăţămîntului, tot din TVA. Iniţiativa, înregistrată la Camera Deputaţilor în august 2004, a trecut de acest for legislativ prin adoptare tacită, chiar dacă au avut loc dezbateri în plen în cursul cărora, declarativ, toate formaţiunile politice au susţinut proiectul. La Senat însă, proiectul a fost trimis la comisiile de specialitate, fiind amendat de noua putere politică, rezultată din alegerile de la sfîrşitul lui 2004. Comisia de învăţămînt a considerat că, în anii 2005-2006, nu pot fi alocaţi decît 4,5% din PIB, cu promisiunea ca din 2007 să se aloce 7% din PIB. Proiectul a fost însă retrimis de plen către Comisii în aprilie 2005. Actul a ajuns în plen chiar în cursul acestei sesiuni, pe 25 februarie 2009, dar a fost trimis, din nou, pentru raport suplimentar de la comisiile de resort. Şi acestea nu sînt singurele proiecte legislative rămase în Parlamentul României.