Primarul comunei 23 August, Mugur Mitrana, şi-a propus pentru acest an să asfalteze toate drumurile din comună. Acest lucru se va întâmpla însă doar dacă va primi bani de la Guvern, ceea ce este un pic cam greu de crezut având în vedere că executivul pedelist acordă bani preferenţial. Proiectele de asfaltare ale localităţilor comunei fac parte dintr-un proiect integrat depus pe măsura 3.2.2 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). „Proiectul a fost depus acum doi ani şi l-am tot modificat în funcţie de cerinţele Guvernului şi modificările făcute pe parcurs la Ghidul Solicitantului. Proiectul are punctaj mare şi aşteptăm să intre la finanţare. Avem tot ce ţine de proiecte de infrastructură“, a declarat Mitrana. Primarul a mai spus că pentru asfaltarea tuturor drumurilor are nevoie pentru fiecare localitate (23 August, Dulceşti şi Moşneni) de câte 10 mii de lei.