Proiecte pentru combaterea şi prevenirea segregării în şcoli

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiecte pentru combaterea şi prevenirea segregării în şcoli

Politică 05 Martie 2008 / 00:00 847 accesări

O delegaţie a Fondului de Educaţie pentru Romi - Budapesta, aflată în vizită oficială la Constanţa, s-a întîlnit cu reprezentanţi ai Prefecturii, Asociaţiei Roma Acces, Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Casei Corpului Didactic Constanţa (CCD), cu scopul diseminării de informaţii cu privire la programele educaţionale pentru romi în judeţul Constanţa şi evaluarea nevoilor educaţionale ale copiilor romi în vederea dezvoltării de programe şi proiecte. Cu această ocazie au fost discutate problemele cu care se confruntă copiii din comunităţile de romi din judeţul Constanţa, una dintre cele mai pregnante fiind segregarea în şcoli. Un proiect concret pe care reprezentanţii Asociaţiei l-au prezentat ca fiind un succes a avut loc la şcoala din Băneasa, unde desegregarea copiilor romi, prezenţi la şcoală în proporţie de 50 de procente, a funcţionat foarte bine. „S-au făcut paşi pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă romii constănţeni. Un exemplu foarte des întîlnit în judeţul Constanţa este segregarea în şcoli. În acest sens am iniţiat un proiect denumit „Combaterea Segregării copiilor romi în sistemul educaţional românesc”, finanţat prin Fondul de Educaţie pentru Romi”, a declarat directorul Asocialţiei Roma Access Tomis Constanţa, Ion Nicu Stoica. Din partea Fondului de Educaţie pentru Romi - Budapesta, la discuţii a luat parte country facilitator - Florin Nasture. El a declarat că sînt iniţiate programe care încearcă să îmbunătăţească situaţia romilor. „În România, prin Fondul de Educaţie pentru romi - Budapesta au fost finanţate mai mult de 12 proiecte, cu valori cuprinse între 15 mii şi un milion de euro. Cele mai multe finanţări s-au acordat pentru bursele de studiu pentru elevii de liceu. În prezent se lucrează la un proiect pe fonduri structurale. Va fi lansat un proiect care va sprijini educaţia preşcolară”, a declarat Nasture. Astfel de proiecte pot fi aplicate atît de ISJ, cît şi de organizaţiile neguvernamentale. Directorul CCD, Rodica Fiţ, a spus că un astfel de proiect, cu finanţare europeană, poate fi elaborat într-o lună. Ea şi-a luat angajamentul că, împreună cu inspectori de specialitate din cadrul ISJ, se va ocupa de elaborarea proiectului.



12