Proiecte pentru dezvoltarea comunei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Limanu

Proiecte pentru dezvoltarea comunei

Administrație 09 Iulie 2010 / 00:00 462 accesări

Programele cu finanţare europeană au reuşit să schimbe faţa comunei Limanu, care are arondate şi staţiunile litorale 2 Mai şi Vama Veche. Primarul comunei, Nicolae Urdea, susţine că proiectele demarate până în prezent nu sunt suficiente pentru a da comunei o imagine cu adevărat europeană. „Am reuşit să finalizăm un program european privind protecţia mediului, prin care am făcut o serie de achiziţii de utilaje cu ajutorul cărora păstrăm curăţenia în comună. Am finalizat un program de asfaltare în valoare de 1 milion de euro. Cu aceşti bani am asfaltat mai ales staţiunile 2 Mai şi Vama Veche, pentru a oferi turiştilor care vin aici condiţii civilizate de trafic. Finalizarea programului a fost apreciată de turişti, dovadă fiind faptul că, faţă de alţi ani, în acest început de sezon am avut parte de mult mai mulţi vizitatori”, a declarat primarul comunei, Nicolae Urdea. Primarul a precizat că lucrurile nu se opresc aici. „Am finalizat o parte a infrastructurii, care a fost prioritară pentru noi. Continuăm să facem proiecte şi să atragem şi alţi bani europeni care să contribuie la dezvoltarea comunei. Avem deja depus un proiect european de realizare a unei şosele de ocolire a staţiunilor, care să facă legătura între drumul naţional şi punctul de frontieră. Este un proiect care se află în fază finală de evaluare. Dacă lucrurile merg bine, sperăm ca, în septembrie, să putem spune că demarăm lucrările la acest proiect”, a mai spus Urdea. El a afirmat că are şi o veste proastă în ceea ce-i priveşte pe asistenţii persoanelor cu handicap. „Din cauza faptului că Guvernul nu ne mai alocă fonduri pentru plata salariilor, am fost nevoiţi ca, începând cu 1 iulie, să trimitem în şomaj 20 de persoane care aveau grijă de persoanele cu handicap. Noi, din propriul buget, nu putem susţine aceste cheltuieli”, a adăugat Urdea.

Taguri articol


12