Proiecte pentru parcuri şi zone împădurite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Valu lui Traian

Proiecte pentru parcuri şi zone împădurite

Administrație 03 Februarie 2010 / 00:00 580 accesări

Trei parcuri care se vor întinde pe o suprafaţă de aprox. două ha şi alte cinci ha de pădure vor fi amenajate anul acesta în comuna Valu lui Traian, dacă Primăria va primi finanţare din partea Guvernului. Proiectul a fost depus anul trecut de către Primăria din localitate la Ministerul Mediului, a fost declarat eligibil, a fost aprobat, iar acum administraţia locală aşteaptă să primească banii. „Parcurile şi zonele împădurite se vor întinde de la intrarea în comună dinspre Constanţa şi până aproape de ieşirea din localitate. Parcurile vor fi amenajate în zonele unde, până anul trecut, au fost gropi de gunoi. Este primul proiect de acest gen pentru care am aplicat şi sperăm ca, în cel mai scurt timp, să şi demarăm lucrările“, a declarat primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, care a adăugat că lucrările vor putea fi demarate la începutul lunii martie. Primarul a mai spus că valoarea proiectului este 17 miliarde lei vechi, dintre care 9,5 vor fi alocate de la Guvern, iar restul de 7,5, de către Consiliul Local Valu lui Traian.



12