Social democraţii constănţeni au lansat, ieri, candidatul susţinut de partid în alegerile parţiale pentru funcţia de primar al comunei Bărăganu, organizate la 1 mai. La lansarea candidaturii lui Titu Neague au participat consilieri locali şi judeţeni, parlamentari, prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu şi preşedintele PSD Constanţa, primarul Radu Mazăre.
AGRICULTURĂ ŞI INFRASTRUCTURĂ. Fiind cunoscut în comună ca un om al pământului, un fermier de succes, Neague le-a vorbit oamenilor despre proiectele pe care vrea să le implementeze ca primar. Candidatul PSD şi-a propus să înfiinţeze o cooperativă agricolă şi un siloz unde vor fi angajate aprox. 50 de persoane, dar şi un economat unde vor fi scoase la vânzare alimente la preţ de producător. Amenajarea a peste 50 de solarii prin programul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) se află, de asemenea, printre proiectele social democratului. „Am cumpărat deja un spaţiu unde să testăm economatul. Produsele vor fi vândute fără adaosuri comerciale. Intenţionez să unesc toţi crescătorii de animale într-o asociaţie pentru a avea putere mai mare“, a spus acesta. Printre priorităţi se află şi proiectele de pietruire, asfaltare şi iluminat public, de reabilitare a grădiniţelor, a dispensarului din satul Lanurile sau de construire a unui sediu al Primăriei în Lanurile, pentru ca oamenii de aici să nu mai fie nevoiţi să ajungă la Bărăganu pentru orice adeverinţă.
SPRIJIN DE LA CJC. Prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a subliniat că proiectele despre care a vorbit Neague nu sunt promisiuni electorale, ci proiecte care se află deja în derulare atât în comuna Bărăganu, cât şi în multe alte comune din judeţul Constanţa. „Nu uitaţi cum arăta localitatea atunci când a fost înfiinţată, în 2003. Nimic din toate aceste obiective - şcoli, cămine culturale, grădiniţe, primărie - nu exista. În ultimii şase ani am reuşit să le ridicăm împreună cu fostul primar, Constantin Benţea, şi le vom continua cu Neague. Vrem să readucem solariile şi să facem din nou din Lanurile şi Bărăganu o grădină frumoasă. Titu Neague are un an la dispoziţie să arate că este un bun gospodar“, a declarat Constantinescu. Şeful CJC le-a spus oamenilor să nu se lase influenţaţi de promisiunile electorale ale pedeliştilor, de piatra pusă ilegal pe străzi sau de numărul mieilor tăiaţi de portocalii pentru a fi folosiţi ca pomeni electorale. Acuze la adresa pedeliştilor a adus şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, spunând că oamenii suferă din cauza pedeliştilor şi a lui Băsescu, care i-au păcălit pe români să-i voteze două mandate la rând. „Avem salarii mici, pensii mici şi nu avem locuri de muncă. Până acum oamenii veneau şi îmi cereau case, iar acum vin să-mi ceară locuri de muncă. Oi fi eu mai fistichiu, dar cel puţin îmi fac treaba. Băsescu şi ai lui ce treabă au făcut? Au închis spitale şi şcoli. Mai avem puţin şi ne chircim de foame“, a declarat Mazăre.