Portul Constanţa a fost reprezentat, luna aceasta, la Ybbs, în Austria, la „Simpozionul Dunării“, manifestare organizată cu prilejul aniversării a 50 de ani de la inaugurarea primei ecluze austriece. La eveniment au participat delegaţii ale tuturor ţărilor riverane Dunării: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bulgaria, România şi Ucraina. Temele de discuţii s-au referit, în principal, la transportul pe apele interioare, la următoarele etape în implementarea programului River Information Services - RIS pe Dunăre şi la realizarea programului european NAIADES. Potrivit directorului general al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” S.A Constanţa, programul NAIADES al Uniunii Europene pentru perioada 2006 - 2013 promovează transportul pe apele interioare ca o alternativă ecologică şi competitivă a transportului rutier şi pe calea ferată. Gazda manifestării a fost Christa Krantzl, secretar de stat pe domeniul transporturilor al Guvernului austriac.
Portul Constanţa şi-a prezentat planurile de dezvoltare cu accent pe proiectele în derulare. O altă temă s-a referit la contribuţia Dunării la economia ţărilor riverane, în special la costurile şi beneficiile navigaţiei pe fluviu. S-au avut în vedere efectele asupra mediului prin dezvoltarea Dunării ca rută europeană de transport, precum şi necesitatea ca acest mod de transport să fie promovat şi încurajat la nivel regional şi local. Reprezentanţii ţărilor riverane Dunării au stabilit ca necesare simplificarea legislaţiei existente cu privire la transportul pe apele interioare, atragerea de fonduri pentru modernizarea flotelor şi o coordonare eficientă între autorităţile naţionale în ceea ce priveşte inspecţiile la nave, prin evitarea unor mecanisme de control inutile.