Situaţia tensionată de la Mangalia nu este străină de ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Elena Udrea, care este şi şefa pe linie de partid a celor din PD-L Mangalia, „capii” problemelor din Consiliul Local. Susţinătoare deschisă a proiectelor de revitalizare a sudului litoralului, lansate de primarul social democrat al Mangaliei, Claudiu Tusac, ministrul Elena Udrea se află între ciocan şi nicovală. Fie îi susţine pe ai săi din PD-L, care se războiesc cu Tusac, fie devine mediator între cele două părţi şi ajută la aplicarea proiectelor primarului din Mangalia, pe care Ministerul Dezvoltării le susţine financiar. Aflată în vizită la Constanţa, Elena Udrea a declarat că ştie de „problemele” de la Mangalia, „unde continuă disputa politică dintre Consiliul Local şi primar”. „Cred însă că, pentru interesul turismului de litoral, ar trebui ca proiectele care sunt pentru cetăţeni să aibă susţinere din partea ambelor tabere politice”, a declarat Udrea, lăsând să se înţeleagă că, pentru unele proiecte susţinute de ea, „ai săi din PD-L trebuie să o lase mai moale”. În această idee, Udrea a spus că permanent s-a implicat în medierea disputelor fireşti între politicienii din Mangalia şi crede că, pe ceea ce înseamnă dezvoltare regională, proiectele de dezvoltare regională şi de turism se vor realiza fără probleme. ”Anul acesta investim în Mangalia în reabilitarea tramei stradale, într-un complex de agrement în zona Saturn şi încercăm să facem o investiţie în zona Portului Mangalia, care ar trebui finalizată. Aseară (n.r. - vineri), pe întuneric, am vizitat Portul din Mangalia şi am fost plăcut impresionată de numărul mare de ambarcaţiuni pe care le-am văzut, ceea ce arată că portul este foarte util. Mangalia poate avea proiecte extrem de interesante pe turism împreună cu Bulgaria, pe fonduri transfrontaliere, şi este păcat că dispute politice ar putea bloca dezvoltarea turismului în zonă”, a conchis Udrea. Contactat telefonic, primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a declarat că ministrul Elena Udrea a înţeles că interesul cetăţenilor trebuie pus înaintea ambiţiilor politice ale „unora”. „Proiectele Mangaliei sunt discutate cu Elena Udrea de peste un an şi am convigerea că se şi vor realiza. Cel puţin aşa am primit garanţii, vineri seară, că proiectele care ţin de Ministerul Dezvoltării şi Turismului nu vor mai avea piedici din partea consilierilor PD-L”, a spus Claudiu Tusac.