Prin lansarea primelor linii de finanţare din programul de dezvoltare a resurselor umane, pe 15 februarie 2008, România a dat startul investiţiilor de sute de milioane de euro de la Bruxelles în specializarea forţei de muncă. Chiar dacă integrarea va aduce ţării noastre “cadouri” de aproape 4 miliarde de euro, bani care vor fi investiţi în anii următori în resursele umane, reprezentanţii Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse susţin că proiectele depuse vor avea o finanţare consistentă chiar din acest an. În urma evaluării proiectelor strategice, depuse pînă pe 20 martie, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POS DRU) a aprobat 102 contracte de finanţare în valoare totală de 290 milioane de euro. Contractele de finanţare din banii alocaţi de Fondul Social European au fost semnate, ieri, la Camera de Comerţ şi Industrie a României, în prezenţa ministrului Muncii, Paul Păcuraru, dar şi a unei delegaţii a Comisiei Europene, condusă de Peter Stub Jorgensen. Proiectele strategice aprobate vor fi implementate la nivel naţional, sectorial sau regional, cu accent pe promovarea parteneriatului, inclusiv prin cooperare cu alte state comunitare, finanţările putînd ajunge pînă la 18, 5 milioane de lei.