Secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, conf. univ. dr. Vasile Timiş, a vizitat, miercuri după-amiază, Muzeul de Arheologie „Callatis” din Mangalia. În cadrul vizitei care a durat aproximativ trei ore, reprezentantul Guvernului a urmărit cu atenţie exponatele instituţiei callatiene şi a purtat discuţii cu directorul muzeului, cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc, la care au mai luat parte responsabilul ştiinţific dr. Mihai Ionescu şi muzeograf Liliana Vioiu. Discuţiile au fost centrate în jurul problemelor cu care se confruntă instituţiile de cultură, în special, cele ale muzeului callatian, cea mai importantă fiind insuficienţa fondurilor financiare.
„În cea mai mare parte a timpului, am discutat, însă, despre proiectele pe care le are instituţia noastră. Unul dintre ele este ‘Callatis - istorie la malul Mării Negre. Măsuri de restaurare, conservare şi valorificare a patrimoniului istoric şi cultural al municipiului Mangalia’. Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia şi are o valoare de aproximativ cinci milioane de euro, bani pe care îi aşteptăm de la Uniunea Europeană. Scopul acestui proiect este de a pune în valoare siturile arheologice din zona Mangaliei, printre acestea fiind: zidul de nord al cetăţii Callatis cu palatal episcopal şi edificiul bazilical, colţul de nord-vest al cetăţii Callatis şi mormântul pictat cu psalmi”, a declarat directorul muzeului, cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc.
Un alt proiect care a atras atenţia conf. univ. dr. Vasile Timiş se referă la cercetarea şi valorificarea ruinelor aflate sub apa Mării Negre. „Este vorba despre o parte a cetăţii Callatis şi portul din antichitate, care, în ultimile două milenii, au fost acoperite de apă. Proiectul i s-a părut deosebit de interesant, un pionierat în acest domeniu în ţara noastră, motiv pentru care secretarul de stat a declarat că Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional va analiza coparticiparea la acest proiect”, a mai spus cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc.
La finalul discuţiilor, conf. univ. dr. Vasile Timiş a ţinut să remarce particularitatea muzeului callatian şi ţinuta ştiinţifică a echipei de specialişti, precum şi managementul eficient de care a dat dovadă conducerea instituţiei în ultimii ani. De asemenea, secretarul de stat a apreciat susţinerea şi interesul pe care autorităţile locale, în special, primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac, le manifestă pentru proiectele muzeului.
Secretarul de stat Vasile Timiş a mai vizitat şi cartierul de epocă romano-bizantină, restaurat şi conservat în subsolul Centrului de Afaceri „Marea Neagră” din Mangalia, după care a mers la zidul de nord al cetăţii Callatis, la palatul episcopal şi edificiul bazilical.