Zona Metropolitană Constanţa (ZMC) este tot mai aproape de a obţine fondurile necesare pentru derularea proiectelor pe care le are. ZMC a fost prima entitate administrativă de acest fel înfiinţată în România, pentru ca, ulterior, să mai apară alte opt astfel de entităţi. Din ZMC fac parte municipiul Constanţa, 13 comune şi oraşe învecinate şi Consiliul Judeţean. ZMC a fost înfiinţată pentru a putea atrage cît mai mult din banii europeni. În acest sens, angajaţii ZMC au lucrat la mai multe proiecte de importanţă pentru această zonă. Chiar dacă la nivelul ZMC proiectele au fost finalizate, la nivelul Ministerului Dezvoltării, ultima instituţie care trebuie să-şi dea avizul pentru obţinerea fondurilor, lucrurile au fost îndelung tergiversate. Primarul Radu Mazăre a declarat ieri că, în şedinţa coaliţiei de luni, la care a participat, ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, i-a spus că ZMC este cea mai pregătită din punctul de vedere al proiectelor. „Am întrebat de ce Ministerul Dezvoltării întîrzie cu avizul, mai ales că Zona Metropolitană Constanţa este gata de mai bine de şase luni cu proiectele. Mi s-a răspuns vom primi acest aviz, dar că mai întîi trebuie acordul Consiliului Local Constanţa pentru proiectele ZMC, motiv pentru care hotărîrea a fost introdusă în ordinea suplimentară a şedinţei de astăzi (n.r. - ieri), care a şi fost aprobată. Am primit certitudinea că va fi rezolvat foarte repede şi impedimentul ministerial, urmînd ca Uniunea Europeană să decidă cînd ne dă banii“, a declarat Radu Mazăre, după şedinţa CLM de ieri. Administratorul delegat al ZMC, directorul Direcţiei de Programe şi Dezvoltare din cadrul Primăriei Constanţa, Ani Merlă, a declarat că primul proiect demarat de ZMC, atunci cînd vor sosi fondurile, este cel al şoselei de coastă. „Este rezultatul unei munci de peste un an pentru întocmirea acestui plan integrat de dezvoltare al ZMC, care a fost aprobat de consilierii locali. Planul este format din proiecte depuse de toate localităţile care fac parte din ZMC. Ele sînt pe mai multe domenii şi anume: pe transport, pe servicii comunitare, pe protecţia mediului, pe creşterea capacităţii administrative a instituţiilor, pentru a putea implementa proiecte sau pe dezvoltarea resurselor umane. Avem proiecte precum şoseaua de coastă, amenajarea zonei peninsulare sau parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean, care vor demara imediat ce primim fondurile“, a declarat Ani Merlă. Ea a precizat că răspunsul favorabil al Ministerului Dezvoltării a dat speranţe primăriilor care fac parte din ZMC. „Ministerul ne-a condiţionat să aprobăm în toate consiliile locale acest plan integrat. Imediat, primăriile din ZMC s-au mobilizat şi au solicitat chiar şi organizarea unor şedinţe extraordinare pentru ca luni să ne putem prezenta la minister cu toate documentele. Vreau să mulţumesc tuturor primarilor şi să precizez că atunci cînd este vorba despre dezvoltarea ZMC nu există culoare politică“, a afirmat Ani Merlă. După ce ZMC primeşte pentru planul integrat de dezvoltare şi avizul ministerului condus de Blaga, Uniunea Europeană poate da drumul la fonduri.