Proiectul Acordului Naţional dintre confederaţiile sindicale şi patronale reprezentative, validat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiectul Acordului Naţional dintre confederaţiile sindicale şi patronale reprezentative, validat

Social 14 Octombrie 2011 / 00:00 501 accesări

Biroul Executiv Naţional al Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) a validat, ieri, cu unanimitate de voturi, Proiectul de Acord Naţional ce urmează a fi semnat, în scurt timp, de către confederaţiile sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional, a anunţat - printr-un comunicat - Iacob Baciu, preşedintele CSDR. Documentul va reglementa drepturile şi obligaţiile partenerilor sociali, în baza recunoaşterii reciproce, în domeniul relaţiilor de muncă şi a dialogului social bazat pe principiul egalităţii în drepturi şi al liberului consimţământ. Sunt respectate astfel prevederile constituţionale, convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, dar şi directivele şi recomandările UE. “Progresul economic şi profesional poate fi obţinut doar prin dezvoltarea durabilă a ţării, asigurarea unui climat de stabilitate macroeconomică şi depolitizarea structurilor economice în care statul este majoritar. Acestea sunt câteva dintre direcţiile de acţiune pe care se va baza viitorul Acord Naţional, fiind în realitate condiţii fundamentale pentru consolidarea păcii sociale şi dezvoltarea forţei de muncă, dar şi pentru creşterea calificării profesionale a angajaţilor”, a declarat preşedintele CSDR.

Taguri articol


12