ÎNTÂLNIRE Profitând de disputele pe marginea proiectului noii Constituţii, ungurii din UDMR încearcă şi ei marea cu degetul, în speranţa că vor putea obţine şi mai multe drepturi pentru comunitatea lor. Culmea este că, în loc să caute o dezbatere deschisă în spaţiul mioritic pe marginea acestui subiect, reprezentanţii UDMR au abordat problemele minorităţilor din viitoarea Constituţie cu premierul Ungariei, Viktor Orban. Cel care l-a informat pe şeful Guvernului din ţara vecină este chiar preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care i-a spus lui Orban că, în ceea ce priveşte drepturile comunităţilor, Curtea Constituţională Română (CCR) a exprimat, la analiza proiectului de revizuire a Constituţiei, opinii care nu ţin de competenţa sa. “De exemplu, probleme cum ar fi drepturile comunităţilor, utilizarea simbolurilor, subregiunile sau autonomia culturală nu au nimic de-a face cu Curtea Constituţională. Aceste decizii transmit un mesaj negativ pe planul drepturilor comunităţilor şi minorităţilor şi constituie un obstacol grav în calea lărgirii drepturilor, iar UDMR a făcut cunoscut, fără echivoc, că nu sprijină modificarea Constituţiei”, a arătat preşedintele UDMR într-un comunicat de presă.
INFORMARE Potrivit comunicatului, liderul UDMR l-a informat pe şeful Guvernului Ungariei despre avizele Curţii Constituţionale potrivit cărora sunt neconstituţionale toate amendamentele la Constituţie ce prezintă o importanţă deosebită pentru comunitatea maghiară din Transilvania. “După cum se ştie, Curtea a stabilit că proiectele de amendamente privind utilizarea simbolurilor proprii ale minorităţilor, instituirea posibilităţii reprezentanţilor legali ai minorităţilor naţionale de a înfiinţa, potrivit statutului minorităţilor naţionale adoptat prin lege, organe proprii de decizie şi executive, precum şi posibilitatea recunoaşterii de zone tradiţionale ca subdiviziuni administrative ale regiunilor încalcă limitele reformei constituţionale. Din acest motiv, CCR consideră că adoptarea lor de către Parlament ar contraveni Constituţiei”, se mai arată în comunicatul semnat de Hunor.